Consiliul Județean Olt a aprobat, în ședința ordinară de luni, două proiecte de hotărâre care permit depunerea spre finanțare europeană a investiției privind înființarea unui nou Centru de prevenire și tratare a adicțiilor în cadrul Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci. Valoarea totală a proiectului este de aproape 8,8 milioane de lei, iar noua investiție urmărește extinderea serviciilor medicale dedicate persoanelor afectate de dependențe.
În cadrul ședinței, consilierii județeni au aprobat atât documentația tehnico-economică actualizată și indicatorii investiției, cât și proiectul și cheltuielile aferente acestuia, etape obligatorii pentru depunerea cererii de finanțare prin Programul Sănătate.
Investiția, intitulată „Creșterea calității serviciilor medicale prin înființarea unui nou Centru de prevenire și tratare a adicțiilor în cadrul Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci”, are o valoare totală de 8.803.867,95 lei, inclusiv TVA. Din această sumă, lucrările de construcții-montaj reprezintă 6.874.047,30 lei, iar valoarea eligibilă pentru finanțare este de 4.311.817,38 lei.
Prim-vicepreședintele PSD și președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a explicat că proiectul presupune construirea unui nou corp de clădire și amenajarea unui centru specializat pentru prevenirea și tratarea adicțiilor, continuând investițiile realizate în ultimii ani la Spitalul Schitu Greci.
„Vorbim de construirea unui nou corp de clădire și de amenajarea unui nou centru de prevenire a adicțiilor la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci, în valoare de 8,8 milioane de lei. În urmă cu mai bine de șase luni de zile am dat drumul la un nou corp de clădire cu un număr de 24 de paturi sub contract cu Casa Națională de Asigurări. Acest centru deja are un grad de ocupare foarte mare și atunci am zis că dacă avem această oportunitate de dezvoltare a Spitalului de Psihiatrie Schitu, să accesăm aceste fonduri și să încercăm să mergem mai departe cu dezvoltarea lui”, a declarat Marius Oprescu.
Potrivit documentației aprobate, contribuția autorităților locale la proiect se ridică la 4.578.286,93 lei, sumă care include cheltuielile neeligibile, în valoare de 4.492.050,58 lei, și contribuția proprie de 2% din valoarea eligibilă, respectiv 86.236,35 lei.
Noul centru va fi construit în incinta Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci și va avea o suprafață construită de 387,5 metri pătrați, o suprafață desfășurată de 775 de metri pătrați, iar durata estimată de execuție a lucrărilor este de 24 de luni. Finanțarea va fi asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), împreună cu contribuția Consiliului Județean Olt.
Documentele care au stat la baza aprobării arată că investiția este destinată dezvoltării infrastructurii de sănătate mintală și extinderii accesului la servicii specializate pentru prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și recuperarea persoanelor afectate de dependențe, în contextul creșterii consumului de substanțe psihoactive și al necesității dezvoltării unor servicii integrate în acest domeniu.
Prin hotărârea adoptată, managerul Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci, Liviu-Dumitru Voiculescu, a fost împuternicit să semneze contractul de finanțare și toate documentele necesare implementării proiectului. Totodată, spitalul va suporta din bugetul propriu eventualele cheltuieli conexe și costurile de mentenanță pe întreaga perioadă de durabilitate a investiției.




































