Distribuție Oltenia a actualizat programul lucrărilor la rețelele electrice din județul Olt pentru săptămâna 24–30 august. Lista zonelor în care alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar s-a mărit, printre localitățile vizate numărându-se și Slatina, Corabia, Spineni, Valea Mare, Studina, dar și Grădinari, localitate introdusă în programul actualizat.
Operatorul anunță că întreruperile sunt necesare pentru efectuarea unor lucrări programate destinate prevenirii și corectării avariilor, creșterii siguranței și continuității în alimentarea consumatorilor și îmbunătățirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.
Luni, 24 august, întreruperea este programată la Corabia, între orele 08:45 și 16:45, în zona LEA JT PTA 6.19 Dragalina, circuitul 1.
Marți, 25 august, lucrările se extind în mai multe localități. La Spineni, energia electrică va fi întreruptă între 08:45 și 16:45, în mai multe zone alimentate din posturile de transformare menționate de operator. La Bucinișu Mare, întreruperea este programată între 09:00 și 17:00.
Tot marți sunt vizate Obârșia, Găvănești și Slatina, unde lucrările sunt programate între orele 08:30 și 16:30. În municipiul Slatina este vizată zona aferentă PTCZ 5 Nicolae Titulescu.
Miercuri, 26 august, sunt anunțate întreruperi la Valea Mare, Momaiu, Tătulești, Băbiciu, Corabia, Orlea, Rusănești, Slatina și Vădastra.
În Slatina, lucrările sunt programate între 08:30 și 16:30, în zona PTAB IOKA, iar la Corabia, în același interval, este vizată zona străzii Tudor Vladimirescu.
Joi, 27 august, lista este și mai lungă. Vor fi afectate zone din Momaiu, Valea Mare, Priseaca, Brebeni, Spineni, Teslui, Colibași, Vădastra și Grădinari.
La Grădinari, întreruperea este programată între 09:00 și 17:00, pentru zona LEA JT PTA IT Grădinari. La Teslui, lucrările sunt prevăzute între 09:00 și 11:00, iar la Colibași între 12:00 și 14:00.
Vineri, 28 august, lucrările continuă în Studina, Momaiu, Plăviceanca și Grădinile, majoritatea întreruperilor fiind programate între orele 09:00 și 17:00.
Distribuție Oltenia precizează că lucrările pot fi reprogramate dacă vremea este nefavorabilă. Programul actualizat poate fi consultat pe site-ul Distribuție Oltenia.
Deficiențele în alimentarea cu energie electrică din județul Olt pot fi semnalate non-stop la numărul gratuit 0800 500 000, precum și la 0251 408 006, 0251 408 007 și 0251 408 008, apelabile la tarif normal.



































