Un accident rutier în care au fost implicate două autoutilitare s-a produs joi seară, 24 septembrie, pe Drumul Expres 12 (DEx12), în afara localității Negreni, județul Olt. În urma impactului, un tânăr de 24 de ani, din Argeș, a fost rănit și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Accidentul a fost anunțat la 112, în jurul orei 22:15, iar la fața locului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier Olt.
Din primele cercetări, a reieșit că un tânăr de 24 de ani, din județul Argeș, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi intrat în coliziune cu o altă autoutilitară, condusă de un tânăr de 28 de ani, din comuna Călui, județul Olt.
În urma impactului, șoferul din Argeș a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.




































