În contextul ridicării stării de urgență din România și implementării stării de alertă, românii nu vor mai trebui să completeze declarația pe propria răspundere atunci când vor ieși din casă pentru a face mișcare sau pentru a se aproviziona cu produsele de strictă necesitate.
Starea de alertă elimină declaraţiile pe propria răspundere în localitateea de domiciliu, dar respectiva declarație va fi completată de toate persoanele care vor dori să părăsească localitatea de reședință.
Este vorba despre diferite activități profesionale sau despre relaxare, una dintre întrebările care i s-au pus lui Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, fiind cea referitoare la drumeții în zonele montane. Acestea vor fi permise, dar în declarația pe propria răspundere va trebuie precizat intervalul de timp alocat și destinația aleasă.
Astfel, declarația pe propria răspundere va suferi, evident, unele modificări, unele rubrici dispărând după ridicarea stării de urgență, cum ar fi cele referitoare la ieșirea din casă pentru cumpărături, plimbarea animalelor de companie etc. Deocamdată, o astfel de decizie se află în lucru și va fi luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la momentul respectiv urmând a fi publicată, firește, și noul model al declarației pe propria răspundere, adaptată situației.
”Da, poate. Va scrie în declarația pe propria răspundere că se duce în Sinaia să facă un traseu montan. Deci la plecare în afara orașului se va completa o declarație, probabil, nu o dau ca și certă, pentru că va decide Comitetul Național pentru Situații de Urgență, dar, pentru a ține sub control posibilele infecții, contaminări cu acest virus păcătos, între orașe trebuie să fie o rigurozitate sau o coordonare, să nu zic un control în sensul strict al cuvântului. Oamenii trebuie să știe că mișcarea lor trebuie să fie în folosul lor, dar dacă se depășesc unele limite, unele reguli, ei pot să-și riște sănătatea”, a transmis Marcel Vela.
”Vor fi permise drumețiile, sporturile individuale, mersul cu bicicleta, pescuitul. Oamenii o să poată avea activități, să se bucure de natură, să se bucure de primăvară, de vară, dar în același timp, trebuie să respecte măsurile de izolare, de distanțare socială, de igienă personală, pentru că acest virus nu ia vacanță în 15 mai”, a declarat Marcel Vela.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, luni seară, că amatorii vor putea pescui liniştiţi din 15 mai, când încetează starea de urgenţă, iar restricţiile destinate prevenirii răspândirii coronavirusului vor fi relaxate. El a subliniat că românii ar trebui să vadă vacanţa din această vară ca pe o şansă pentru turismul românesc.
„Relaxarea va fi etapizată, până în 15 mai vom fi foarte atenţi să nu fie o explozie de cazuri în domeniul medical. Noi suntem într-un platou de aştepare, fără să fie o creştere semnificativă. Comparativ cu alte state, la suta de mii de locuitori, România are 4,1 de decese.. Principiul pe care putem merge este de a relaxa etapizat restricţiile, trebuie evaluare epidemiologică. Dacă ne situăm pe acelaşi platou, de la 1 iunie, vin alte relaxări.Parcurile vor fi deschise, dar doar pentru grupuri de trei persoane, se pot face drumeţii în trei, iar pentru drumeţii se va face o declaraţie. N-am stabilit încă raza de acţiune, toate deciziile se vor lua în funcţie de evaluarea epidemiologică de săptămâna viitoare. Va fi şi pescuitul introdus. Din 15 mai, pescarii pot să-şi pregătească familiile că pleacă”, a declarat Vela la Antena 1.
Ministrul a mai spus că, probabil prin iunie se va decide şi varianta deschiderii hotelurilor, teraselor şi restaurantelor şi a subliniat că oamenii au fost extrem de responsabili în perioada de Paşte şi de 1 Mai şi le-a mulţumit în special tinerilor pentru acest lucru.
„În principiu, de la 15 mai restricţiile de noapte vor fi ridicate, dar nu să te apuci să te duci la sală, ci pentru chestii importante. Vacanţa o văd ca pe o şansă pentru turismul românesc, poate virusul ăsta a trezit în noi un sentiment de naţiune, să vedem răsăritul la Marea Neagră, nu doar la Mediterană. A trezit sentimentul de siguranţă naţională, nu doar globalizarea. Vom descoperi Delta, mănăstirile din Moldova” a afirmat ministrul de Interne.
Sursa: romaniatv.net



































