Acasă Local Actualitate Călin Georges...

Călin Georgescu ajunge mâine în Olt. Reacție uriașă în mediul online

Călin Georgescu va fi prezent mâine, 21 iunie, în județul Olt, unde urmează să participe la Târgul de animale și produse agricole organizat în comuna Osica de Sus.

Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook și a stârnit imediat un val de reacții în mediul online, confirmând încă o dată capacitatea fostului candidat la alegerile prezidențiale de a mobiliza rapid un număr impresionant de susținători.

La momentul redactării acestui articol, postarea prin care Georgescu și-a anunțat prezența în Olt adunase deja zeci de mii de aprecieri, sute de comentarii și mii de distribuiri, cifre pe care puțini politicieni români reușesc să le atingă în prezent pentru o simplă informare privind participarea la un eveniment local.

În mesajul său, Călin Georgescu a ales să vorbească despre satul românesc, producătorii autohtoni și rolul pe care aceștia l-au avut în păstrarea identității naționale.

„Neamul românesc s-a zidit creștin și rural, cu rădăcini adânci în pământ, sat, muncă și credință. Țăranul român a păstrat România vie și întreagă, chiar și în vremuri în care cei vremelnic aflați la putere o negociau la tarabă”, a transmis acesta.

Fostul candidat la președinție a descris agricultorii, crescătorii de animale și micii antreprenori drept o „elită morală autentică” a României și și-a reafirmat susținerea pentru producătorii români.

„Rămân alături de țăranul român și de producătorul autohton — de cei care dau pâine țării prin truda lor. Prețuirea mea se îndreaptă, deopotrivă, către toți oamenii cinstiți care muncesc pentru binele României”, a mai declarat Georgescu.

La finalul mesajului, acesta a confirmat participarea la evenimentul din Olt.

„Din respect și iubire, voi fi prezent duminică, 21 iunie, la ora 7:30, la Târgul de animale și produse agricole din Osica de Sus, județul Olt”, a precizat el.

Succesul de care se bucură postarea nu reprezintă o excepție. Aproape fiecare mesaj publicat de Călin Georgescu pe rețelele sociale strânge zeci de mii de aprecieri și mii de distribuiri, menținându-l printre cele mai urmărite și comentate figuri politice din România.

Fenomenul este cu atât mai remarcat cu cât are loc într-o perioadă în care scena politică este dominată de negocieri, dispute și conflicte între partide pentru formarea noului guvern. În timp ce liderii formațiunilor politice își consumă energia în bătălii pentru putere și funcții, mesajele lui Călin Georgescu continuă să genereze interes și să mobilizeze un segment important al populației.

Vizita de la Osica de Sus este așteptată să atragă atât participanții tradiționali ai târgului agricol, cât și numeroși simpatizanți ai lui Georgescu, care văd în acesta una dintre puținele voci politice care continuă să vorbească despre satul românesc, producția autohtonă și valorile tradiționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.