Canicula revine în România, iar Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate pentru miercuri, 9 septembrie. În unele zone, maximele vor ajunge la 35 de grade Celsius.
Avertizarea este valabilă miercuri, între orele 12:00 și 18:00, și vizează Banatul, Crișana, Maramureșul și vestul Transilvaniei.
Potrivit meteorologilor, în aceste regiuni vor fi temperaturi deosebit de ridicate, iar izolat se vor înregistra condiții de caniculă.
Temperaturile maxime se vor situa între 30 și 35 de grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind așteptate în Câmpia de Vest.
Astfel, după o perioadă cu temperaturi mai moderate în mai multe zone ale țării, mijlocul săptămânii aduce din nou valori specifice caniculei în vestul și nord-vestul României.
































