Acasă recomandate Emil Albotă r...

Emil Albotă revine la conducerea Prefecturii Olt. Marius Oprescu a anunțat și cine va ocupa funcția de subprefect

Emil Albotă va reveni în funcția de prefect al județului Olt, iar fostul senator PSD Siminica Mirea va fi numită subprefect. Anunțul a fost făcut joi, 29 octombrie, de președintele PSD Olt, Marius Oprescu, în cadrul emisiunii „Imperativ”, potrivit Reporter 24. Cele două propuneri au fost stabilite de organizația județeană a social-democraților, iar numirile oficiale ar urma să fie aprobate în prima ședință a Guvernului.

Președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a confirmat că organizația județeană a partidului a decis persoanele care vor ocupa cele două funcții de conducere ale Instituției Prefectului.

Astfel, Emil Albotă este propus pentru funcția de prefect, pe care a mai deținut-o în cursul acestui an, în timp ce Siminica Mirea, fost senator PSD de Olt, urmează să preia postul de subprefect.

„Partidul Social Democrat, Organizaţia Olt, pentru că vorbim de două funcţii politice, iar numirile sunt unele politice, a propus pentru funcţai de prefect pe Emil Albotă, iar pentru funcţia de subprefect pe Siminica Mirea”, a declarat Marius Oprescu.

Numirile, așteptate în prima ședință a Guvernului

Liderul social-democraților din Olt a precizat că schimbările de la conducerea Prefecturii ar urma să fie oficializate în prima ședință a Executivului.

Ședința Guvernului era programată inițial pentru joi, 29 octombrie, însă nu a mai avut loc.

„Probabil că în prima şedinţă de Guvern, numirile de prefect şi subprefect vor fi făcute. Şedinţa ar fi trebuit să aibă loc astăzi (joi, 29 octombrie – n.red.), nu a avut loc. E posibil chiar mâine sau, dacă nu, la începutul săptămânii viitoare, ca această şedinţă să aibă loc. Şi atunci, în această şedinţă de guvern, aceste numiri vor fi făcute”, a mai spus preşedintele PSD Olt.

Schimbări la conducerea Prefecturii Olt, după instalarea noului Guvern

Emil Albotă a mai ocupat funcția de prefect al județului Olt din primăvara anului 2026, până la demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, în urma votului din Parlament.

Ulterior, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, prefectul Ștefan Nicolae, susținut de PNL, și subprefectul Adrian Mihai, reprezentant al USR, și-au prezentat demisiile.

Revenirea lui Emil Albotă și numirea Siminicăi Mirea vor marca astfel o nouă schimbare în conducerea Instituției Prefectului Olt, cele două funcții urmând să fie ocupate de reprezentanți propuși de PSD.

Numirile vor deveni oficiale după adoptarea hotărârilor de Guvern corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.