Femeia din județul Argeș care în urmă cu câteva luni s-a dat drept jurnalistă şi a şantajat un primar din Olt, căruia i-a solicitat o mare sumă de bani pentru a nu publica într-un ziar un articol compromițător la adresa edilului lui, a fost condamnată, miercuri, de Judecătoria Slatina la doi ani de închisoare cu suspendare. Edilul şantajat este liberalul Ionel Mirea, primar al comunei Crâmpoia.
Magistraţii slătineni au dat dovadă de clemenţă în acest caz, suspendându-i femeii pedeapsa cu închisoarea după ce au aflat că are un copil minor în întreţinere. În plus, femeia, Georgeta Gina Dumitru, şi-a recunoscut fapta în faţa judecătorilor.
„In baza art. 396 alin 1, 2 si 10 Cod procedura penala condamna pe inculpata DUMITRU GEORGETA GINA, la pedeapsa de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin.1, 2 şi 3 C.pen. In baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen”, se arată în hotărârea Judecătoriei Slatina.
Sentinţa nu este definitivă, inculpata având dreptul să formuleze apel în termen de 10 zile de la comunicare.
În ordonanţa de luare a măsurii controlului judiciar s-a reţinut că, în data de 1 iunie 2017, inculpata Georgeta Gina Dumitru a contactat un primar al unei localități din Olt, membru al unui partid politic, căruia i s-a prezentat ca fiind o jurnalistă de la un cotidian din județul Argeş, transmiţându-i că urmează să fie publicat un articol compromiţător la adresa sa pe prima pagină a ziarului, solicitându-i totodată un punct de vedere.
”Ulterior, la data de 03.06.2017 inculpata Dumitru Georgeta Gina a contactat prin intermediul mesajelor text persoana vătămată şi i-a transmis că în schimbul sumei de 60.000 lei nu va publica în cotidian acele informaţii imaginare compromiţătoare”, au mai spus procurorii slătineni.
Contactat de OLT-ALERT, primarul Ionel Mirea a povestit cum s-a întâmplat totul.



































