Soţia deputatului Gigel Ştirbu, „agăţată” la ASF cu un salariu de aproape 10.000 de lei

 

Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, se numără printre liberalii care și-au aranjat rudele sau cunoștințele cu salarii uriașe la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie zguduită anul acesta de un imens scandal de corupţie. Soția sa a fost, până în urmă cu câteva luni, salariata acestei instituții, de pe funcția de consilier Delia Ştirbu încasând lunar un salariu de aproape 100 de milioane lei vechi.

Costel MIREA

La scurtă vreme după ce a ajuns preşedinte interimar al PNL Olt, mai exact cu vreo trei luni înainte de ruperea Uniunii Social Democrate (USL), deputatul Gigel Ştirbu a reuşit să-şi bage soţia în Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituție ajunsă celebră după scandalul de corupţie „Carpatica”. De fapt, faptele de corupţie pentru care fostul preşedinte al autorităţii, Dan Radu Ruşanu, Laura Chiţoiu şi alţii au fost trimişi în judecată erau în plină desfăşurare atunci când ASF a „cooptat-o” pe soţia parlamenturului de Olt. De pe funcţia de consilier, Delia Ştirbu încasa un venit lunar de aproape 10.000 de lei. Potrivit declaraţiei de avere a soţului, în decembrie 2013 Delia Ştirbu încasa, de exemplu, de la ASF, peste 9.200 de lei. Pentru a-şi „agăţa” perechea la ASF, fostul ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a fost supus unor presiuni din partea preşedintelui de atunci al PNL, Crin Antonescu. De altfel, Antonescu a fost asigurat în mai multe rânduri, public, de Ştirbu, după ce acesta a ajuns să conducă PNL Olt, de susţinere totală din partea organizaţiei pentru a rămâne în fruntea partidului, inclusiv pentru o eventuală candidatură la funcţia de preşedinte al României.

Pe şest

Manevrele menite să-i aranjeze soţia la ASF au fost făcute de Gigel Ştirbu în aşa fel încât colegii din PNL Olt să nu afle nimic. S-a aflat, totuşi, până la urmă. Fostul lider al organizaţiei, Ioan Ciugulea, n-a crezut în primă fază, drept pentru care s-a deplasat în Capitală pentru confirmarea informaţiei. Şi Chiţoiu a confirmat-o. De altfel, în declaraţia de avere a demnitarului numele instituţiei de la care soţia a obţinut venituri este scris într-o formă atât de prescurtată (Ad S Fin), încât el să fie de nerecunoscut pentru curioşi.
Deși ruperea USL și scandalul iscat în februarie la nivelul ASF l-au făcut pe Știrbu să-și retragă din instituție consoarta, unii dintre membri PNL se întreabă și azi ce anume a calificat-o pe Delia Știrbu să fie acceptată într-o asemenea autoritate a statului, mai ales că ea a fost urmărită penal în urmă cu șapte ani, împreună cu mama sa, pentru trafic cu alcool și evaziune fiscală.

Ipocrizie

În vremea în care făcea eforturi susţinute la Bucureşti pentru a-şi băga soţia în ASF, deputatul Gigel Ştirbu dădea electoratului din Olt, prin intermediul mass-media, mesaje politice din conţinutul cărora nu lipsea o anume încărcătură morală. Întrebat, în ultima conferinţă de presă susţinută la Slatina, de câte ori a pus interesul personal înaintea celui public, pentru care a fost trimis în Parlamentul României, Ştirbu a ocolit un răspuns direct, susţinând că întrebarea este retorică.

Ascensiune cu proptele

Absolvent al Seminarului Teologic din Craiova (1994) şi al Facultăţii de Teologie din acelaşi oraş, Gigel Ştirbu a renunţat la preoţie pentru a intra în politică în 2001, ocupând funcţia de preşedinte al tineretului liberal din Olt până în 2004 şi pe cea de vicepreşedinte al PNL Olt, din februarie 2013 fiind și membru în Biroul Politic Naţional al partidului. În perioada 2005 – 2007 a fost subprefect al judeţului Olt, iar în 2007 – 2008 îl găsim secretar de stat în Ministerul Culturii. Ascensiunea o datorează premierului liberal de atunci Călin Popescu Tăriceanu, după ce acesta, graţie intervenţiilor lui Ioan Ciugulea, acceptă să devină rudă cu Ştirbu, căruia îi botează un copil. În 2008 devine deputat de Olt. După ce, într-o măsură mai mare sau mai mică, se leapădă de naşul Tăriceanu în favoarea următorului preşedinte al PNL, Crin Antonescu, el este sprijinit în 2012 pentru a prinde un nou loc în Camera Deputaţilor din partea USL. La mijlocul anului 2013 preia şi funcţia de preşedinte al PNL Olt, după ce reuşeşte să-l îndepărteze subtil din această funcţie, prin sfori trase la Bucureşti, pe binefăcătorul său Ioan Ciugulea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here