Ţeparii de la Super Bet lovesc din nou în Slatina

Casa de pariuri sportive Super Bet continuă seria ţepelor, revenind cu acest prost obicei şi în Slatina, unde un jucător este ţepuit pentru a doua oară după ce, la primul refuz al reprezentanţilor firmei de a plăti omului câştigul, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Olt i-a aplicat acesteia o amendă de 5.000 de lei, potrivit gazetanoua.ro. Că Super Bet s-a specializat de-a lungul ultimilor ani în tras ţepe se ştie. Ceea ce nu se ştie este că afacerea, cu rădăcini prin Cipru în 2012, scârţâie, fiind mutată de pe o firmă pe alta de acţionari pentru a scăpa, cel mai probabil, de creditori. De acest tip de ţeapă s-au mai plâns şi alţii.

Ştefan Firicel a pariat, în data de 26 august 2012, la agenţia de pariuri Super Bet de pe strada Primăverii din Slatina, pe rezultatul unui meci de fotbal din campionatul Suediei. Biletul a fost validat, pariul a fost câştigat de jucător, dar casiera a refuzat să-i plătească omului suma câştigată, de 1.904,80 lei.

Reprezentanţii casei de pariuri au invocat o greşeală tehnică atunci când au pus cota, precum şi o prevedere a regulamentului propriu de funcţionare. Omul s-a adresat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, care i-a aplicat firmei o amendă de 5.000 de lei, lucru care nu a convins casa de pariuri să-i plătească slătineanului ce i se cuvenea. Acesta a intenţionat să deschidă un proces în instanţa de judecată, dar s-a răzgândit, gândindu-se că firma cu care urma să se războiască îşi permitea avocaţi foarte buni.

„Mi-a spus un avocat că firma ar fi putut să fie reprezentată în instanţă de mai mulţi avocaţi şi că dacă, deşi aveam dreptatea de partea mea, pierdeam, ar fi urmat să plătesc cheltuieli de judecată care depăşeau suma pe care o câştigasem eu cinstit. Aşa că m-am lăsat păgubaş”, spune Ştefan Firicel. Împăcându-se cu poziţia de perdant, slătineanul a continuat să parieze şi, duminica trecută, norocul a fost din nou de partea lui. El a jucat trei bilete pariind pe meciuri de fotbal şi handbal din campionatele externe, câştigând peste 1.200 de lei. „În cazul a două bilete am câştigat câte 442,98 de lei, iar în cel de-al treilea bilet am câştigat 345,73 de lei. M-am prezentat la agenţie să îmi încasez câştigul şi, surpriză maximă, ceea ce mi s-a întâmplat acum doi ani se repetă şi acum. Casiera susţine că jocurile au fost blocate, dar la momentul în care am pariat eu biletele erau valide, nimic nu era blocat. Or fi blocat ei ce or fi blocat după aia, dar eu am bilete valide. Cota pusă a fost într-un caz 11, în altul 1,85, iar ei nu vor să îmi plătească acum o cotă de 1, ceea ce este incorect. Am câştigat cinstit, ca şi data trecută, şi îmi vreau banii”, a declarat Ştefan Firicel. De altfel, el nu este singurul care s-a plâns de reprezentanţii Super Bet.

Ţepe pe bandă rulantă

Ţepele de la Slatina nu sunt singurele pe care casa de pariuri Super Bet le-a tras jucătorilor. În 2012 firma refuza să plătească mai multe bilete câştigătoare în valoare de 100 de milioane lei vechi.

Angajaţii casei au invocat în aceste cazuri, ca şi în cel de la Slatina, un punct din regulamentul propriu de funcţionare, respectiv punctul d3, introdus cu schepsis şi care arată că „în caz de erori de tipărire, erori pe bilet sau erori ale datelor introduse în baza de date, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a considera pariurile ca fiind nule sau de a le valida la cotele normale existente pe piaţă, chiar dacă descoperirea erorilor apare după finalizarea evenimentului”. Ceea ce nu mai este valabil acum în povestea retrăită de Ştefan Firicel. Căruia, totuşi, nu i dă suma câştigată.

Dedesubturi
Refuzurile la plată atunci când pariorii au câştigat sume mari de bani ascundeau, de fapt, mari probleme financiare cu care firmele care au deţinut afacerea se confruntau. Super Bet era deţinută în 2010 de Super Bet Betting & Gaming SRL. 2010 este anul în care în instanţă pe numele firmei apare o cerere de insolvenţă, solicitare nerecunoscută de acţionarul majoritar, Augusta Dragic, care deţinea 95% din acţiuni.

Surse din piaţa pariurilor spuneau că sub aparenta eroare s-ar fi putut ascunde o tentativă de eludare a creditorilor, intenţie abandonată ulterior. Potrivit unui proprietar de firmă concurentă, la sfârşitul anului 2009 Super Bet Betting & Gaming SRL avea datorii de circa 150.000 de euro, ajungând în 2010 la debite care totalizau peste un milion de euro.
În 2010, punctele de lucru din toată ţara au fost preluate de SC Advanced Betting System SRL, care, la rândul ei, acumulează rapid pierderi de ordinul milioanelor de lei. SC Advanced Betting System SRL, înfiinţată chiar în acel an, cu sediul social într-un sat al comunei Snagov, judeţul Ilfov, avea drept acţionar majoritar o altă firmă, Torrisdale Limited, constituită în Nicosia, Cipru, care deţinea 99% din totalul acţiunilor. Restul de 1% era deţinut de un anume Enache Richard Constantin din Bucureşti.

Torrisdale Limited era reprezentată de un cetăţean sârb, Sacha Dragic, născut în Franţa şi domiciliat în România. În august 2012, când Gazeta Nouă scria pentru prima oară de ţepele marca Super Bet, SC Advanced Betting System SRL pierdea licenţa de organizare a pariurilor în cotă fixă. La doar câteva zile asociaţii care deţineau Advanced Betting System au înfiinţat o nouă firmă, ABS North Betting, care în aceeaşi lună obţinea toate licenţele în domeniul jocurilor de noroc.

„Pe mine nu mă interesează toate aceste detalii”, ne-a spus Ştefan Firicel atunci când i-am arătat întreg tabloul din spatele afacerii Super Bet.

„Mie să îmi dea banii pe care i-am câştigat în mor corect. De altfel, intenţionez să mă adresez din nou Protecţiei Consumatorilor, pentru că, de data aceasta, vreau să mi se facă dreptate. Eu nu cred povestea asta cu datoriile lor, sunt sigur că sunt şmecherii la mijloc. Şi de data asta chiar ajung cu ei în instanţă, şi nu doar de dragul câştigului financiar, ci şi pentru un principiu. Dacă au pierderi imense să dispară din peisaj, nu să păcălească oameni de bună credinţă”, a comentat slătineanul Ştefan Firicel.
Mai nou, afacerea este deţinută acum de o altă firmă, înfiinţată în 2014, SC Advanced Gaming System SRL, cu sediul într-o comună din Ilfov, Dascălu. Care a preluat, din câte se pare, nu doar afacerea, ci şi năravul ţepelor, după exemplul lupului care-şi schimbă, totdeauna, doar părul.

Sursa: gazetanoua.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here