Ponta şi Vâlcov, declaraţii contradictorii pe marginea rectificării bugetare

în vreme ce premierul Victor Ponta susţine că Agricultura a primit 50 milioane lei la subvenţii, iar Mediul a primit 25 milioane lei la amenajări hidrologice, ministrul pentru Buget, Darius Vâlcov, spune că aceste domenii sunt pe minus, „cu bani tăiaţi la FEN, care pot fi sau nu în final alocaţi celor două sectoare”, potrivit Mediafax.

La finalul şedinţei de marţi a Guvernului, în care a fost aprobată a doua rectificare bugetară din acest an, premierul Victor Ponta s-a referit strict la principalele „domenii” care au beneficiat de alocări suplimentare, vorbind şi de 50 milioane lei alocaţi Agriculturii şi de 25 milioane lei acordaţi Mediului.

Premierul nu a răspuns şi întrebărilor presei, desemnându-i pe ministrul Finanţelor şi cel al Bugetului să clarifice cifrele.

În condiţiile în care proiectul de rectificare prevede, la capitolul privind cheltuielile bugetului de stat, că la Ministerul Agriculturii va fi tăiat peste un miliard lei, iar la Ministerul Mediului vor fi tăiate 164,9 milioane lei, jurnaliştii i-au cerut lămuriri ministrului pentru Buget, Darius Vâlcov, iar acesta a explicat că este vorba de o tăiere „temporară” generată de banii care sunt aferenţi fondurilor europene nerambursabile (FEN) şi care au fost retraşi pentru acest moment.

„La Ministerul Agriculturii, miliardul este reducerea FEN-urilor, care la sfârşitul lunii noiembrie se va echilibra în funcţie de execuţia la celelalte ministere. Miliardul a fost temporar tăiat, până la sfârşitul lunii noiembrie”, a spus Vâlcov, citat de Mediafax.

Aceeaşi situaţie a fost explicată de către ministru şi pentru Ministerul Mediului.

„La Mediu s-au luat 150 milioane de la FEN-uri şi efectiv li s-au alocat 22 milioane. Banii aceştia de la FEN-uri i-am operat în contabilitatea fiecărui minister acum, urmând să ne reglăm în funcţie de execuţia pe care dumnealor o vor avea la 10 şi la 11 luni, să le alocăm sau să le retragem bani”, a spus Vâlcov.

Întrebat dacă cele două ministere sunt, deci, pe minus, ministrul a răspuns: „Dacă adunaţi şi FEN-urile, da. Dacă nu le adunaţi, efectiv dumnealor au primit bani”.

Prin rectificarea bugetară, Guvernul taie aproape 4 miliarde lei (circa 900 de milioane euro) din cheltuielile bugetului de stat prin care sunt cofinanţate proiecte care beneficiază de fonduri externe nerambursabile postaderare.

În declaraţia susţinută la Guvern, Ponta s-a mai referit, ca domenii care au beneficiat de alocări suplimentare, şi la Ministerul Educaţiei (unde a vorbit de 140 milioane lei alocaţi în plus pentru plata hotărârilor judecătoreşti în favoarea profesorilor care au de recuperat drepturi salariale şi 50 milioane lei pentru bunuri, servicii şi investiţii în derulare), Ministerul Sănătăţii (160 milioane lei), Ministerul Muncii (1,2 miliarde lei pentru acoperirea obligaţiilor şi îndeplinirea acelor programe care vor fi „detaliate” începând cu săptămâna viitoare privind sprijinul pentru copii, persoane cu dizabilităţi, indemnizaţii de hrană), Ministerul Apărării (140 milioane lei), Ministerul Afacerilor Interne (300 milioane lei inclusiv pentru ore suplimentare şi drepturi speciale), Ministerul Afacerilor Externe (96 milioane lei), Ministerul Dezvoltării (400 milioane lei pentru lucrări începute), Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (un total de 125 milioane lei).

În privinţa Ministerului Transporturilor, pentru care proiectul de rectificare prevede o tăiere de 170,2 milioane lei, Ponta a spus doar că a asigurat că orice factură pentru lucrări efectuate din fonduri europene va fi decontată, fiind însă numeroase proceduri extrem de întârziate şi lucrări neefectuate.

El a mai susţinut că datele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pe care a fost construită rectificarea bugetară, relevă că şi în luna septembrie au fost depăşite estimările de încasări, cu 101,35% (15 miliarde lei), în trendul ultimelor luni, urmare a acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale, simplificării sistemului de taxe şi reformei ANAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here