Omul de afaceri slătinean Marian Lazăr, zis Chinezu’, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă

Omul de afaceri slătinean Marian Lazăr, zis Chinezu’, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii DNA Craiova pentru trafic de influenţă. Inculpatul ar fi cerut de la ofiţerul de poliţie Liviu Voiculescu 50.000 de euro pentru a interveni la DIICOT Craiova în favoarea poliţistului, cercetat la acea dată în dosarul Lotului Tătuţu pentru mai multe infracţiuni, susţin surse judiciare.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Lazăr Marian, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influenţă, se arată într-un comunicat al DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, la data de 11 ianuarie 2013, după discuţii preliminare avute anterior (sfârşitul lunii decembrie 2012–începutul lunii ianuarie 2013), inculpatul Marian Lazăr a pretins de la un martor denunţător, suma de 50.000 de euro, susţinând că are influenţă asupra unei persoane importante din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.

„În schimbul remiterii sumei de mai sus, inculpatul a promis că poate obţine pentru martorul denunţător, inculpat într-un dosar penal al acelei unităţi de parchet, o soluţie favorabilă de netrimitere în judecată. În aceste circumstanţe, inculpatul Lazăr Marian a primit de la martorul denunţător suma de 10.000 de euro, după care, în cursul aceleiaşi zile, i-a transmis că a dat deja «persoanei din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova» suma de 50.000 de euro, urmând să recupereze ulterior diferenţa de la martor, totodată garantându-i acestuia reuşita demersurilor iniţiate”, susţin procurorii.

În continuare, au avut loc mai multe întâlniri între martorul denunțător și inculpat, acesta din urmă creându-i permanent convingerea că, în schimbul sumei remise, se va dispune o soluţie favorabilă de netrimitere în judecată.

„Urmare a acestor demersuri, inculpatul Lazăr Marian, în intervalul februarie – aprilie 2013, a mai primit de la martorul denunţător, în mai multe tranşe, suma de 33.000 de euro”, mai spun procurorii.

Surse judiciare susţin că martorul denunţător este Liviu Voiculescu, ofiţerul de poliţie în cadrul IPJ Olt, care, în ciuda faptului că i-a plătit lui Marian Lazăr, zis Chinezu’, zeci de mii de euro pentru a-l scăpa de proces, el a fost trimis în judecată de DIICOT Craiova în celebrul dosar al Lotului Tătuţu (comisarul şef Laurenţiu Lazăr de la IPJ Olt). 

„La data de 14 iunie 2013, martorul denunțător a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, pentru mai multe infracțiuni, între care constituirea sau aderare la un grup infracțional organizat. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil aparţinând inculpatului Lazăr Marian, până la concurenţa sumei de 195.442 lei, reprezentând echivalentul sumei de 43.000 euro”, se mai arată în rechizitoriu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Inspectorul principal de poliţie Liviu Voiculescu a fost trimis, anul trecut, în judecată alături de alte 20 de persoane, poliţişti din cadrul IPJ Olt, angajaţi ai Finanţelor Publice Olt şi oameni de afaceri din Olt şi Dolj pentru infracţiuni de şantaj, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi spălarea banilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here