Slatina: Liviu Dragnea a înmânat cheile a 12 microbuze şcolare primarilor veniţi să le preia

Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Liviu Dragnea, s-a aflat, joi, în Slatina, unde a înmânat cheile a 12 microbuze şcolare primarilor veniţi să le preia. El a inspectat şi digul construit de curând, cu fonduri de la guvern, în localitatea Icoana, după ce inundaţiile din primăvară au făcut prăpăd în gospodăriile localnicilor. Dragnea a venit însoţit de ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, şi de parlamentarii PSD aleşi în colegiile judeţului.

 

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a înmânat primarilor, aliniaţi frumos în faţa Prefecturii Olt, cheile microbuzelor nou-nouţe care vor transporta copiii la şi de la şcoală din 12 localităţi rurale. Este vorba de comunele Morunglav, Dobroteasa, Fălcoiu, Valea Mare, Verguleasa, Teslui, Grojdibodu, Iancu Jianu, Grădinari, Oboga, Dobrosloveni şi Şerbăneşti. 

 

”Acum am distribuit 12 microbuze şcolare, parte dintr-un mare proiect al Guvernului Ponta, de investiţii în educaţie, achiziţia de microbuze satisfăcând toate solicitările, indiferent de culoarea politică. Sunt până acum 2000 de solicitări. S-au achiziţionat 1251 de microbuze, mai sunt 751 care vor intra în procedura de achiziţie. Dacă vor mai exista solicitări, planul nostru este să achiziţionăm pentru orice localitate care are nevoie de transport pentru elevi, pentru că este o măsură importantă care să prevină abandonul şcolar, a declarat, la sfârşitul acţiunii, Liviu Dragnea.

O altă componentă a strategiei guvernamentale în educaţie este finanţarea lucrărilor începute în anii trecuţi şi nefinalizate pentru reabilitarea a 500 de şcoli, pentru care executivul a alocat 240 de milioane de lei. 

„A doua acţiune în programul de investiţie în educaţie o reprezintă o investiţie masivă în şcoli. Am preluat Programul Operaţional Regional la minister şi finanţăm cu 240 de milioane de lei aproape 500 de şcoli începute în anii precedenţi. O parte se finalizează în această toamnă, o altă parte în primăvară. De asemenea, pentru Programul Operaţional Regional viitor, avem în vedere toate celelalte investiţii din şcoli care au fost începute în anii precedenţi”, a mai spus Liviu Dragnea.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi cel al Bugetului au fost şi în localitatea Icoana, greu încercată în timpul inundaţiilor din primăvară, pentru a inspecta digul construit de curând cu fonduri guvernamentale, cei doi oficiali declarându-se mulţumiţi de calitatea lucrării. Un dig similar va fi construit şi în localitatea Corbu.

Din coloana oficială n-au lipsit şefii administraţiei publice locale a judeţului şi nici deputaţii PSD aleşi în colegiile din judeţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here