Guvernul României a alocat, în ședința de miercuri, o nouă tranșă de bani pentru sinistrații inundațiilor din această vară, în valoare de 7,1 milioane de lei, a anunțat, miercuri, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.
Este a treia oară în acest an când Executivul acordă spijin financiar familiilor lovite de inundații în primăvara și vara trecute.
„În şedinţa de Guvern de azi (Miercuri – n.r.), s-a mai aprobat pentru inundaţii încă o Hotărâre de Guvern la o notă de fundamentare depusă de noi. Este vorba de 7,1 milioane de lei pentru o completare la cele două hotărâri pe care le-am avut până în acest moment de la Guvern. În zilele următoare actul normativ va apărea şi în Monitorul Oficial. Este vorba de 34 de localităţi care vor beneficia din nou de bani pentru pagubele produse de inundaţii”, a declarat Marius Oprescu.
Tot miercuri Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare financiare unor familii aparte din localitățile afectate de inundații, respectiv famiilor care beneficiază de venitul minim garantat și ale căror case au avut de suferit de pe urma inundațiilor.
„Acești oameni vor primi de la Guvernul României, probabil prin AJPIS (Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială – n.r.), bonusuri financiare pentru refacerea caselor şi gospodăriilor”, a mai spus vicepreședintele Consiliului Județean Olt.