Informaţiile apărute miercuri în mass-media potrivit cărora Elena Udrea ar avea legătură cu dosarele EADS şi Microsoft sunt doar nişte fumigene aruncate la ordinul PSD, crede preşedintele PMP Olt, Marian Vasile.
Marian Vasile a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că informaţiile potrivit cărora Elena Udrea ar fi fost implicată în cele două afaceri necurate „este doar noroi aruncat de cei de la PSD”. Liderul PMP Olt susţine că preşedintele partidului şi candidat al acestei formaţiuni politice la alegerile prezidenţiale nu are nici o vină că soţul ei ar fi fost implicat în afacerea Microsoft.
„Nu poţi să o acuzi acum pe Elena Udrea că ar fi avut acum ceva timp o relaţie cu unul dintre cei care sunt implicaţi în acest proces, şi vorbim despre Dorin Cocoş. Din câte ştiu eu, nu mai convieţuiesc, nu mai sunt împreună, şi nu are vină Elena Udrea de lucrurile care s-au întâmplat. Oamenii cu capul pe umeri înţeleg clar că este o făcătură politică a celor de la PSD”, a declarat Marian Vasile.
Pe de altă parte, Udrea a fost verificată după ce n-a mai fost ministru „şi în tocul de la pantofi”, negăsindu-se nimic care să i se impute.
„Elena Udrea, fiind ministru al Dezvoltării şi semnând atâtea documente şi având pe mână practic cel mai mare buget din România, a fost verificată în această perioada, după ce n-a mai fost ministru al Dezvoltării, cred că şi în tocul de la pantofi. Şi nu s-a găsit niciodată nici cel mai mic compromis făcut de această femeie, pentru că eu îl cunosc pe omul Elena Udrea: este un om mai mult decât corect. Şi sper ca românii să aibă posibilitatea de a se convinge, dacă vor să se convingă, de calităţile Elenei Udrea. Pentru asta să vină la vot”, a mai spus Marian Vasile.
Fii linistit, Vasile baiete…Elena Udrea este unica in felul sau : n-are niciun fel de problema peresonala cu Justitia, tocmai asta e durerea dusmanilor sai…