Amenzi de peste 35.000 lei și zeci de infracțiuni descoperite de jandarmii olteni în decembrie

Efectivele Jandarmeriei Olt au executat, în decembrie 2014, 22 de misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări culturale şi sportive şi 46 de misiuni în cooperare cu alte instituţii, precum Poliţia sau Direcţia Silvică, aplicând amenzi de peste 35.000 de lei celor certați cu legea.

Jandarmii olteni au participat la menţinerea ordinii publice prin organizarea, împreună cu Poliţia, a peste 350 de patrule mixte şi prin executarea a peste 145 misiuni de patrulare proprii, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Pe timpul misiunilor, jandarmii au aplicat 132 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 24 de avertismente şi 108 amenzi în valoare totală de 35.850 lei. Jandarmii au constatat, totodată, 32 de infracţiuni săvârşite de 24 de autori şi au participat la constatarea, în cooperare cu Poliţia, a altor 24 de infracţiuni săvârşite de 29 autori.

„Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de Jandarmerie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt, locotenent-colonelul Emanuel Botan.

Tot în decembrie 2014, jandarmii din Olt au asigurat paza şi protecţia a 68 transporturi de valori, dintre care 65 astfel de transporturi s-au executat pe raza judeţului şi trei în afara Oltului. „Prin dispeceratul Jandarmeriei Olt au fost monitorizate 11 transporturi cu caracter special şi 2 transporturi de valori care au tranzitat judeţul Olt, la reşedinţa unităţii şi sediile structurilor dislocate fiind organizate permanent echipaje de intervenţie, pregătite să intervină în caz de nevoie. Pe timpul executării transporturilor au fost adoptate dispozitive de pază şi protecţie mobile şi flexibile care, coroborate cu funcţionarea unor sisteme viabile de legături şi de intervenţie rapidă, au determinat creşterea potenţialului preventiv şi a eficienţei acestor misiuni”, a mai spus Botan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.