AJOFM Olt: Selecţie de personal pentru 800 de locuri de muncă în Spania, la cules de căpşuni

Angajatorul spaniol care a anunţat că are nevoie de 800 de români pentru culesul căpşunilor va face selecţia la sfârşitul acestei luni, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt.

Selecţia celor care corespund cerinţelor angajatorului va avea loc n data de 28 ianuarie, la Târgu-Jiu, se arată într-un comunicat al AJOFM Olt.
„Persoanele care au fost selectate şi au lucrat la firma SUREXPORT în anul 2014 vor primi contract nominal şi nu este necesar să participe la o nouă selecţie”, potrivit documentului citat.

Angajatorul spaniol oferă 800 de locuri de muncă, fiind interesat de persoane cu condiţie fizică bună cu vârste între 18 şi 40 de ani. Durata contractului este de aproximativ trei luni, începând cu data de 15 februarie. Timpul de lucru va fi de 6,5 ore pe zi, respectiv de 39 de ore pe săptămână împărţite în şase zile. Salariul oferit este de 39,48 euro brut / zi, plătibil la două săptămâni prin transfer bancar, angajatorul urmând să plătească impozitul pe venit (2%), precum şi asigurarea socială la nivelul a 113 euro. Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1 euro/zi, iar transportul către locul de muncă este plătit de angajator şi se decontează din salariile primite în timpul lucrat la firmă. 

Persoanele selctate vor fi supuse unei perioade de probă de 15 zile, timp în care atât angajatul sau şi angajatorul pot rezilia unilateral contractul. 

„Persoanele din Olt interesate care nu au depus dosar pentru munca în străinătate sunt aşteptate la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt – Compartimentul EURES, din strada Prelungirea Crişan, nr.2, Slatina, pentru depunerea dosarelor”, a declarat directorul AJOFM Olt, Constantin Cîtu. 

Pentru înscriere este nevoie de cerere tip, copie BI/CI cu o valabilitate de minim şase luni, CV Europass în limba română (tipizat), copie după certificatul de absolvire a şcolii (calificare), adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, cu menţiunea „apt pentru muncă”, cazier judiciar, în original, care să ateste că persoana nu are antecedente penale (termen de valabilitate – şase luni), un dosar cu şină şi un plic cu timbru poştal. Data limita de depunere a dosarelor este 23.01.2015. Infoemaţii suplimentare pot fi obţinute de cei interesaţi la numărul de telefon 0249/411.002. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here