Pompierii olteni, la bilanţ: Peste 5.500 de intervenţii în 2014, cu 20% mai multe decât în 2013

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt a prezentat, joi, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Olt, rezultatele activităţii desfăşurate în 2014. La eveniment au participat reprezentanţi ai CJ, Prefecturii Olt, Primăriei Slatina şi ai principalelor instituţii cu care pompierii colaborează.
 
Potrivit raportului prezentat de şeful ISU Olt, colonelul Marian Pică. „în contextul amplificării fenomenelor meteorologice periculoase determinate de evoluţiile climatice deosebite, precum şi a altor tipuri de riscuri, în anul 2014 ISU Olt a fost solicitat să intervină la un număr de 5.566 intervenţii, faţă de 4.628 intervenţii în anul 2013, creşterea procentuală fiind de 20,26 %”.
 

Bilanţul arată că pompierii au intervenit în 326 de cazuri pentru stingerea incendiilor, au asistat 79 de persoane, au avut peste 200 de intervenţii la inundaţii, şase intervenţii în cazul unor fenomene meteo periculoase, 56 de intervenţii pentru salvarea unor animale, 17 intervenţii pentru supravegherea zonelor puse în pericol de producerea unor situaţii de urgenţă, peste 100 de alte intervenţii în situaţii de urgenţă. Echipajele SMURD au intervenit, şi ele, în peste 4.700 de cazuri. 

În timpul acţiunilor de intervenţie, pompierii au salvat 254 persoane, dintre care 37 de copii.

Din totalul celor 326 incendii, 212 s-au produs la gospodării cetăţeneşti, anexe şi bunuri ale populaţiei, 14 la domeniul public şi privat al statului, 26 la domeniul privat, iar 74 la vegetaţia uscată, numărul incendiilor în mediul urban fiind de 94, iar în mediul rural de 232. Pagubele materiale se ridică la peste două milioane lei, în timp ce valoarea bunurilor salvate se ridică la aproximativ aproape 19 milioane lei. În timpul acţiunilor de intervenţie, pompierii au salvat 254 persoane, dintre care 37 de copii.

Rezultatele obţinute de pompieri au fost apreciate, printre alţii, de prefectul judeţului, Silviu Neacşu, care a spus că cuvântul „Respect” este cel mai potrivit pentru tot ceea ce au făcut şi fac pompierii în activitatea lor. „Cred că respect este cuvântul de la care trebuie să pornim atunci când vorbim de activitatea dumneavoastră. Cuvinte precum curaj, profesionalism, sacrificiu, eroism exprimă puţin din ceea ce faceţi dumneavoastră. Să ştiţi că am fost la multe dintre acţiunile acestei instituţii, începând de la acţiuni pe râul Olt şi până la incendii, la acţiuni legate de deszăpezire şi terminând cu cele din vara anului trecut, când ceea ce aţi făcut dumneavoastră nu ştiu cum se poate caracteriza. Cred că aţi făcut minuni, la un moment dat”, a spus prefectul judeţului. 
 
Aprecieri au primit pompierii şi din partea vicepreşedintelui CJ Marius Oprescu, care a reiterat eforturile depuse în cele trei rânduri de inundaţii care au lovit judeţul anul trecut, reliefând şi succesele înregistrate de administraţie şi ISU în dotarea şi modernizarea bazei operaţionale a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. 
„Anul trecut a fost pentru judeţul Olt un an greu, în care locuitorii au fost încercaţi, pe lângă toate celelalte evenimente, de cele trei rânduri de inundaţii care au fost foarte complicate. Împreună şi prin colaborare cu celelalte instituţii aţi reuşit să treceţi cu bine peste aceste inundaţii şi, practic, în judeţul Olt nu au existat victime în urma acestor intemperii. În ceea ce priveşte colaborarea cu Consiliul Judeţean, aceasta a fost una fructuoasă de-a lungul timpului. Împreună am reuşit să modernizăm şi să dotăm baza operaţională ISU la standarde moderne. Numai anul trecut, aşa cum reiese şi din bilanţ, am finalizat un proiect de 3,5 milioane euro”, a afirmat Marius Oprescu, care a anunţat că, anul acesta, se pregăteşte documentaţia pentru o altă licitaţie privind dotarea ISU cu o autofreză specială de zăpadă şi cu o autoşenilată cu capacitate mare de trecere şi intervenţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here