Trei dintre inculpaţii Lotului Anghel şi-au recunoscut vinovăţia în faţa instanţei de judecată

Trei dintre cei 14 inculpaţi în dosarul acuzaţi că au devalizat bugetul local al municipului Caracal şi-au recunoscut, joi, la Tribunalul Olt, vinovăţia, potrivit Gazeta Nouă. Este vorba de trei administratori ai unor firme care au declarat instanţei că emiteau facturi fictive ori în dublu exemplar, precum şi facturi de valori cu mult mai mari decât bunurile vândute. Astfel, sume mari de bani au fost băgate în buzunar de unii funcţionari ai primăriei. În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi fostul primar al Caracalului, Gheorghe Anghel, dar şi fosta directoare economică a primăriei, Maria Tudor.

Grupul infracţional organizat la nivelul Primăriei Caracal era activ cu precădere prin câţiva funcţionari publici, printre care Natalia Olaru şi Elena Neculăiţă, care, potrivit unuia dintre cei trei administratori de firmă, Georgeta Cercel, i-au solicitat acesteia să emită facturi cu valori mult mai mari decât marfa achiziţionată de primărie. „Ştiu de ce am fost trimisă în judecată şi arăt că recunosc săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina mea în actul de trimitere în judecată. În calitatea de administrator al Stefanotis SRL Caracal, am emis opt facturi în valoare de 300.000 lei, însă produsele ridicate de Olaru Natalia şi Neculăiţă Elena aveau o valoare mult mai mică. Mi s-a spus să trec o valoare mai mare pentru că primăria are nevoie de sume de bani pentru a ajuta copiii săraci, pentru a organiza evenimente de Ziua Copilului sau pentru protocol. Marfa a reprezentat perdele şi covoare, în principal. Menţionez că valoarea reală a produselor reprezenta aproximativ zece la sută din valoarea trecută pe facturi”, a declarat inculpata Georgeta Cercel, citată de Gazeta Nouă.

George Pavel, administratorul unui PFA, a recunoscut şi el că, vreme de circa zece ani, a emis facturi duble pentru lucrări efectuate la instituţii publice şi finanţate din fonduri ale primăriei. De asemenea, Sandu Grigorie, administratorul unei firme din Slatina, a emis mai multe facturi fictive pentru lucrări de ignifugare la nivelul unor imobile administrate de primărie.

Alături de cei trei inculpaţi sunt acuzate alte 11 persoane, printre care fostul primar al Caracalului, Gheorghe Anghel și fosta directoare economică a primăriei, Maria Tudor. Cu toţii au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Ei sunt judecaţi în stare de libertate după ce Curtea de Apel Craiova le-a admis recursul declarat împotriva hotărârii Tribunalului Olt, care se pronunţase pentru prelungirea arestului preventiv.

Procurorii spun că, în perioada 2005 – 2012, la nivelul Primăriei Caracal s-a cristalizat un grup infracţional organizat format din factori de decizie şi funcţionari din cadrul instituţiei, fiind cooptaţi şi oameni de afaceri sau persoane aflate în cercul relaţional al membrilor grupării.

Gheorghe Anghel și Maria Tudor au pus bazele unui mecanism prin care s-a fraudat bugetul primăriei, prin însuşirea unor sume mari de bani în baza unor documente care atestau efectuarea unor lucrări fictive sau procurarea de materiale necesare în desfăşurarea de activităţi fictive, susțin procurorii DIICOT. Valoarea prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională din primărie este de 5,2 milioane lei.

Gheorghe Anghel este judecat şi în dosarul „FC Caracal” (a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului Director al echipei de forbal), alături de fostul şef al SC IGO SA Caracal, Stelian Veselin (care era preşedinte al Comitetului Executiv), pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals material, uz de fals şi evaziune fiscală. Din lotul acuzaţilor mai fac parte Cristian Georgescu, fost vicepreşedinte al echipei şi ex-comisar al Gărzii Financiare Olt, Victor Botezatu – trezorier, Petre Neacşu – secretar şi Artemiza Pisică (sora fostului ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş) – fostă directoare economică a SC IGO SA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.