Trafic restricţionat pe Podul Olt de sâmbătă până marţi. Sâmbătă noaptea – circulaţia va fi închisă

Podul de peste Olt va fi restricţionat circulaţiei rutiere de sâmbătă până marţi, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică traficul va fi închis cu totul. În acest timp angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale Slatina vor efectua lucrări de reparaţii la nivelul unor gropi apărute în placa de beton.

Şoferii care vor tranzita râul Olt pe DN 65 – E 574 o vor putea face mult mai lent, deoarece circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Podul Olt pentru reparaţii, a anunţat, marţi, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Slatina, Adrian Motorga. Mai mult, în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 24.00 şi 06.00, traficul va fi închis cu totul. Operaţiunile de reparaţii sunt necesare întrucât în placa de beton a podului au apărut patru găuri care pot pune în pericol traficul rutier. „Podul peste Olt, de la intrarea în Slatina, are nevoie de reparaţii capitale, el a fost prins într-un program de reparaţii, dar se aşteaptă fonduri. Avem o groază de probleme pe acest pod. Acum au apărut patru gropi în placa de beton. De sâmbătă până marţi, circulaţia va fi restricţionată şi va fi închisă timp de şase ore în noapte de sâmbătă spre duminică. Se va circula cu restricţii pe o jumătate de cale până la remedierea defecţiunii”, a spus şeful SDN Slatina.

Circulaţia rutieră va fi reluată marţi după-amiază, potrivit estimărilor avansate de şeful SDN Slatina.

„Lucrările vor începe sâmbătă dimineaţă, la ora 08.00, când va fi blocat un singur fir. La miezul nopţii, închidem complet circulaţia pentru cinci-şase ore, după care o vom deschide pe un singur fir, pentru că betonul trebuie să stea 48 de ore să se întărească. Marţi dimineaţă ne apucăm să punem asfaltul peste beton, iar eu estimez că pe la ora 14.00 dăm drumul la cel de al doilea fir”, a reliefat Motorga.

Cât timp traficul va fi blocat total pe pod, vehiculele mai mici de 7,5 tone vor putea circula pe DN 65, km 47+343 – DJ 677 (Slătioara) – DC 90A Slătioara – Slatina – Centura Basarabilor – B-dul A.I. Cuza – strada Cireaşov – DN 65 km 52+500. 

Vehiculele mai mari de 7,5 tone vor avea la dispoziţie, pentru relaţia Bucureşti – Craiova traseul DN 6 Bucureşti – Alexandria – Caracal – Craiova. Pentru relaţia Piteşti – Craiova, vehiculele vor putea utiliza traseul DN 65 – Slatina – DJ 546 – Curtişoara – Baraj Strejeşti – DJ 546G – DN 64 Strejeşti – Găneasa – Craiova. Pentru relaţia Bucureşti – Râmnicu Vâlcea va putea fi folosit traseul DN 65 – Slatina – DJ 546 – Curtişoara – Baraj Strejeşti – DJ 546G – DN 64 – Strejeşti – Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea. 

Dirijarea circulaţiei se va face cu ajutorul indicatoarelor de orientare şi a agenţilor de circulaţie de la poliţia rutieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here