Pieţele şi târgurile, luate la control în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

O comisie mixtă formată din reprezentanți ai Prefecturii Olt, Direcției Sanitare – Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și Direcției de Sănătate Publică va lua la control, în această perioadă, pieţele şi târgurile în care se vor sacrifica miei și se vor comercializa produse de origine animală și nonanimală. 

În vederea respectării condițiilor impuse de legislația în vigoare în perioada Sărbătorilor Pascale, în perioada imediat următoare, o comisie mixtă, stabilită prin ordin al prefectului, va verifica respectarea condițiilor sanitare-veterinare în piețele și spațiile temporare în care se vor sacrifica miei și se vor comercializa produse de origine animală și nonanimală, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt. 

Membrii comisiei vor întocmi la finalul acțiunilor de verificare un raport în care vor specifica deficiențele constatate, sancțiunile aplicate, măsurile și termenele stabilite pentru intrarea în legalitate. 

„În cazul în care comisia constată încălcări ale normelor legale în vigoare, altele decât cele pentru care se pot aplica sancțiuni, va sesiza instituțiile abilitate ale statului”, se arată în comunicatul citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here