Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCL) au respins, vineri, contestaţia formulată de Minel Prina împotriva încheierii din 7 aprilie, când Curtea Supremă a decis prelungirea arestului la domiciliu în cazul său, în dosarul în care edilul este cercetat pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Prina Minel Florin împotriva încheierii nr. 259 din data de 07 aprilie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr.1372/1/2015”, se arată în soluţia instanţei, care este definitivă.
Primarul Slatinei, Minel Prina, a fost plasat în arest la domiciliu după ce inițial a fost reținut de procurorii DNA, edilul fiind acuzat de complicitate la trafic de inflluenţă în dosarul în care fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, este urmărit penal în stare de arest preventiv pentru o şpagă de două milioane euro.
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe suspectul Darius Bogdan Vâlcov, pe atunci primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în Slatina și în orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări. Omul de afaceri care l-a contactat pe Vâlcov este Theodor Berna, patronul firmei Radion Tehnologica.
„Cu ocazia derulării procedurilor de licitație membrii comisiei au procedat, la îndemnul suspectului Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri. În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului «Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt», având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări. Administratorul societății și suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei și numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății”, se arată în referatul DNA.
Începând cu jumătatea anului 2012, datorită unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov Bogdan Darius, mai spun procurorii. „În acest context, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu inculpatul Prina Minel-Florin, la vremea respectivă, viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens”, mai spun procurorii.