MS şi CNAS: Intoxicare și manipulare prin intermediul rețelelor de socializare pe marginea cardului de sănătate

În ciuda faptului că presa a prezentat mai multe subiecte care atestă că implementarea cardului de sănătate a întâmpinat numeroase probleme în primele zile de la iniţiarea sistemului, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate susţin că rapoartele zilnice atestă faptul că sistemul este funcţional și că, de la zi la zi, un număr tot mai mare de servicii medicale se acordă în baza cardului de sănătate. Reprezentanţii celor două instituţii susţin că la mijloc ar fi vorba de anumite persoane care, din interese ascunse, se opun proiectului.

„O mare parte din furnizorii de servicii medicale şi asiguraţi au înţeles necesitatea şi importanţa implementării cardului de sănătate în sistem. Cardul naţional de sănătate, alături de reţeta electronică şi dosarul electronic reprezintă obiective importante pentru informatizarea sistemului de sănătate şi fac parte din proiectul de control şi disciplină financiară a sistemlui de asigurări de sănătate. Există însă și persoane care contestă acest proiect, menit sa facă ordine în sistem și să stopeze fraudarea fondurilor din sanatate”, se arată într-un comunicat de presă al CNAS. 

În încercările disperate de a compromite acest sistem, respectivele persoane ar fi recurs la metode de intoxicare și manipulare prin intermediul rețelelor de socializare, se mai arată în comunicat. 

„Precizăm încă o dată că, acest document nu poate fi utilizat în sistem bancar și nici nu conține sume de bani destinate asiguraților, așa cum eronat există mai multe comunicări pe diverse rețele de socializare. Cardul naţional de sănătate primit de asigurat conţine numai datele de identificare ale asiguratului. Atragem atenția că astfel de mesaje care dezinformează opinia publică produc confuzie care poate duce la tensiuni între pacienți și furnizorii de sănătate”, susţin reprezentanţii ministerului de resort şi al CNAS. 

Ministerul Sănătăţii și CNAS consideră că astfel de informări tendențioase pun în pericol procesul de implementare a sistemului și reprezintă încercări de blocare a unui sistem care are ca scop stabilirea unei discipline financiare și stoparea fraudelor din sistem. 

Doar la cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale, potrivit CNAS.

„Precizăm că MS si CNAS au realizat ample campanii de informare cu aceste informații, utilizând toate pârghiile de care dispune: spot informativ audio şi video difuzat pe posturile de radio şi tv, conferinţe de presă, comunicate de presă, declaraţii de presă, prezenţa autoritatilor în emisiuni pe tema cardului de sanatate, întâlniri cu asociaţiile de pacienţi, întâlniri cu furnizorii de servcii medicale”, potrivit comunicatului de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here