Parcul auto al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a fost reînnoit, recent, cu nu mai puţin de 55 de autospeciale Dacia Logan. Maşinile au fost achiziţionate de Ministerul pentru Afaceri Interne după ce, în noiembrie 2014, IPJ Olt a mai primit trei autoturisme Dacia Duster.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt a primit, miercuri, 55 de autospeciale Dacia Logan, care au fost achiziţionate în cadrul unui amplu program de înnoire a parcului auto al Ministerului Aafacerilor Interne (MAI).
„Acest proiect a fost demarat în luna noiembrie 2014, când Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt i-au fost repartizate trei autoturisme Dacia Duster, în prezent parcul auto al IPJ fiind înzestrat cu 58 de autospeciale noi”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul şef Claudia Radu.
Ţinând cont că programul de achiziţii este destinat zonei de prevenire şi combatere a criminalităţii, noile autoturisme vor fi repartizate structurilor operative de la poliţiile municipale, orăşeneşti şi comunale, care, de acum înainte, vor putea să-şi desfăşoare activitatea în condiţii mult mai bune, a mai spus Claudia Radu.