Puncte slabe în prevenirea bolilor transmisibile în Olt. Ce spun specialiştii despre utilizarea antibioticelor

Reducerea cu jumătate a personalului din Direcţia de Sănătate Publică, scăderea acoperirii vaccinale sub ţintele operaţionale stabilite de OMS, salarizarea neatractivă şi creşterea numărului de persoane neasigurate medical sunt doar câteva dintre punctele slabe ale sistemului sanitar din Olt în prevenirea bolilor transmisibile.

Sistemul sanitar din Olt are mai multe puncte slabe în ceea ce priveşte prevenirea bolilor transmisibile, se arată într-un raport prezentat, joi, de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt în şedinţa Colegiului Prefectural. Potrivit documentului, reducerea numărului de personal cu 50%, disocierea personalului medico – sanitar din direcţie în două categorii distincte, funcţionari publici şi personal contractual, defavorizarea din punct de vedere salarial a funcţionarilor publici faţă de personalul contractual, dar şi scăpările refomei sistemului sanitar sunt tot atâtea neajunsuri care slăbesc sistemul de sănătate în privinţa bolilor transmisibile.

„Implementarea noilor politici de sănătate în contextul reformei sistemului sanitar nu a rezolvat o serie de probleme cu impact major pe termen mediu şi lung în sănătatea publică: acţiunile profilactice de sănătate se adresează doar asiguraţilor, există o migraţie importantă în şi dinspre spaţiul european care conduce la hiatusuri în acţiunile profilactice. Toate aceste aspecte conduc la acumulări de mase receptive faţă de o serie de boli transmisibile care, invariabil, vor evolua spre epidemii”, se arată în raportul prezentat tuturor şefilor de instituţii publice care compun Colegiul Prefectural.

Pe de altă parte, politicile de formare a specialiştilor în sănătatea publică rămân, în continuare, neatractive printr-o salarizare invers proporţională cu atribuţiile specialităţii.

Scăderea acoperirii vaccinale sub ţintele operaţionale stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, urmare a distribuirii cu intermitenţă a produselor biologice licitate naţional, dar şi creşterea numărului de persoane neînscrise în sistemul asigurărilor de sănătate şi a numărului de neşcolarizati care nu beneficiază de servicii medicale curente sunt alte cauze care îngreunează lupta cu bolile transmisibile în judeţ.

Potrivit specialiştilor DSP Olt, slaba preocupare a decidenţilor privind politicile de sănătate pentru formarea profesională a specialiştilor în medicina preventivă şi implicarea la fel de slabă a prestatorilor de servicii în acţiunile preventive legate de utilizarea unor metode şi mijloace profilactice în defavoarea celor terapeutice reprezintă grave ameninţări la adresa medicinei preventive.

Un pericol care persistă este şi utilizarea intempestivă a antibioticelor cu efecte în scăderea capacităţii de răspuns a organismului faţă de agenţii patogeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.