Primarul localităţii Grojdibodu şi viceprimarul din Izbiceni au fost declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate, după ce ANI a descoperit că, în paralel cu funcţia publică deţinută, cei doi aleşi derulează şi afaceri, încălcând astfel prevederile Legii 161/2003 privind prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Potrivit inspectorilor de integritate, primarul comunei Grojdibodu, Dorel Iovancea, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 16 august 2012, „întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Iovancea M. Dorel Întreprindere Individuală”. Edilul încalcă, astfel, dispozițiile Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care, art. 87, alin. (1), lit. g), prevede, printre altele, că „funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică”.
De asemenea, primarul din Grojdibodu s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 13 iunie – 23 octombrie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcția de primar, și funcția de administrator al SC Mid Zone Grup SRL, încălcând, din nou, Legea 161/2003. Totodată, el s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 31 martie 2010 – 13 iunie 2012, când a deţinut în paralel cu funcția de viceprimar și funcția de administrator aceleiaşi societăţi comerciale.
Pe cea mai nouă listă de incompatibili a Agenţiei Naţionale de Integritate se află şi actualul viceprimar al comunei Izbiceni, Vasile Golgojan.
„Golgojan Vasile, viceprimar al comunei Izbiceni, judeţul Olt, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 08 octombrie 2010, întrucât deține, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv, titular al întreprinderii individuale Golgojan Vasile Întreprindere Individuală, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.
Viceprimarul din Izbiceni nu este singurul caz de incompatibilitate din primărie. Relativ recent inspectorii de integritate au descoperit că, vreme de şase ani, şi primarul localităţii, Mircea Velica, a fost titularul unei afaceri.