Un scandal care se consuma mocnit între ex-senatorul PD Marin Bobeş şi foştii săi colegi din PDL a explodat în urmă cu circa o săptămână, motivul fiind fostul sediu al PD din Slatina. Este vorba de primul sediu al PD Olt, situat în b-dul AI Cuza, în gangul de lângă Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, despre care fiecare dintre părţi spune că îi aparţine.
În urmă cu circa o săptămână fostul senator Marin Bobeş a vrut să intre în sediu, să schimbe încuietorile şi să închirieze încăperea organizaţiei judeţene a PMP. La faţa locului au apărut şi mai mulţi reprezentanţi ai fostului PDL, care au chemat poliţia. Cel care a rămas cu cheile a fost, se pare, Bobeş.
Spaţiul cu pricina a fost cumpărat, în 1990 sau 1991, de organizaţia judeţeană a Frontului Salvării Naţionale, de la fosta RAGCL Slatina. Contractul a fost semnat de Marin Ionică, care, la ruperea FSN, a rămas în tabăra Partidului Democrat, sediul organizaţiei judeţene situându-se în încăperea cumpărată de la RAGCL. Acesta este locul în care Darius Vâlcov a ţinut primele conferinţe de presă înainte de a câştiga alegerile pentru funcţia de primar al Slatinei. Încăperea a devenit, apoi, în perioada 2004 – 2008, birou parlamentar al senatorului de atunci Marin Bobeş, fost preşedinte al PD Olt, care a închiriat spaţiul de la partid contra unei sume de bani modice. Ulterior, sediul organizaţiei s-a mutat în strada Independenţei, vizavi de Casa de Cultură a Sindicatelor, iar de acolo în strada Aleea Florilor.
Acum, Marin Bobeş susţine că a suportat costurile unor lucrări de modernizare şi lărgire a spaţiului care, din acest motiv, i-ar aparţine. Pe de altă parte, PDL Olt, azi parte din marele PNL, deţine actul de proprietate a spaţiului. Preşedintele fostului PDL Olt, Siminica Mirea, azi copreşedinte al PNL Olt, susţine că, în baza documentelor de proprietate, organizaţia va solicita sprijinul legal al organelor de cercetare penală, prin depunerea unei plângeri, pentru a reintra în posesia a ceea ce îi aparţine de fapt şi, dacă situaţia conflictuală nu se va stinge, se va adresa Justiţiei.
Până una. alta, spaţiul este deja utilizat de PMP Olt, pe mâna lui Bobeş.