Olt: Aproape 200 de elevi care au susţinut Capacitatea au obţinut note mai mari în urma contestaţiilor

Aproape 200 de elevi din judeţul Olt care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut note mai bune în urma contestaţiilor făcute atât la limba şi literatura română, cât şi la matematică, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Olt.

Nu mai puţin de 356 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au contestat notele obţinute la Evaluarea Naţională, 243 la limba şi literatura română şi 113 la proba de matematică. Soluţionarea celor 243 de contestaţii depuse la română a modificat notele în favoarea elevilor în 153 de cazuri (62,92%), arată o statistică a Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Olt. De asemenea, 28 din cei 113 care au contestat notele la matematică s-au ales cu note mai bune în urma reevaluării lucrărilor.

Cu note mai mici decât înaintea contestaţiilor s-au „pricopsit” 11 elevi, opt la română şi trei la matematică. În 164 de cazuri, 87 la limba şi litaratura română şi 77 la matematică, contestatarii au rămas cu notele puse de profesorii evaluatori.

Procentul mediilor peste 5 obținut anul acesta de elevii din Olt la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a a fost, înainte de rezolvarea contestaţiilor, de 78,52, cu o creștere de 14 procente față de anul 2014 și de 32 de procente față de rezultatele înregistrate la simulările Capacităţii din februarie. Dintre cei 3.800 de elevi înscrişi pentru evaluarea cunoştinţelor, 2.639 au primit medii între 5 şi 9,99, 10 absolvenţi ai clasei a VIII-a obţinând media 10.

1 COMENTARIU

  1. Ar trebui facute cateva precizari: 1) Subiectele au fost bine alcatuite. 2) Interpretarea facuta da ISJ este falacioasa. 3) Intr-un sistem de invatamant in care lipsesc standardele nu putem vorbi de validitate ( măsura în care rezultatele examenelor pot fi considerate ca reflectând cu adevărat nivelul competențelor). 4) Multi profesori , spre cinstea lor, au discutat cu elevii si parintii aceste aspecte. Iata un rezumat al concluziilor GRI: Daca transpareta apei a crescut cu 14% putem trage concluzia ca aceasta este de mai buna calitate? Daca specialistii de la ISJ ar face o matrice de specificatie utilizand RBT (taxonomia Bloom revizuita) ar constata ca subiectele au fost preponderent la nivelul reamintire – aplicare. Adica rote learning . Asteptam interpretarea profesionista a razultatelor! ; GRI (Grupul pentru Reforma Invatamantului ) apreciaza opinia Dlui Rusu drept optimista desi acesta a facut completarea ca ar fi vorba doar de nivelul factual al cunostintelor. In urma unor discutii aprinse GRI a reusit cu dificultate sa incadreze subiectele doar la nivelul unistructural a taxonomiei SOLO (Structure of the Observed Learning Outcomes, Biggs-Collis) .GRI este de parere ca asistam la o manipulare grosolana a elevilor si parintilor. O declaratie de tipul : Pentru ca diferenta dintre 3.800 de elevi inscrisi si cea de 3.374 de elevi prezenti la Evaluarea Nationala o constituie elevi care au ales ca traseul lor educational sa mearga pe filiera profesionala, ni se pare halucinanta. Tocmai acestia trebuiau sa fie evaluati cu un test de asemenea coplexitate . In viziunea ISJ acestia trebuie sa ramana la nivelul pre-structural (SOLO). O EVALUARE relevanta (valida si fiabila) trebuia sa fi continut 60% din itemi la nivelul superior al taxonomiilor(multistructural,relational,extended abstract-SOLO sau RBT-a analiza,a evalua,a crea). Dragi TOVARASI ! Invatamantul nu trebuie confundat cu INTRECEREA SOCIALISTA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.