Ministerul Dezvoltării Regionale a achiziţionat încă 30 de microbuze pentru elevii din judeţul Olt

Alte 30 de microbuze şcolare au fost achiziţionate de Ministerul Dezvoltării Regionale pentru elevii din judeţul Olt, a anunţat, ieri, prefectul Silviu Neacşu.
 
Reprezentantul guvernului în teritoriu a spus că în perioada imediat următoare mijloacele de transport în comun vor ajunge în localităţile ale căror autorităţi au solicitat, din motive reale, microbuze pentru transportul elevilor.
 
„ Luni am primit aprobarea pentru 30 de microbuze noi pentru transportul şcolar. Vom avea deci încă 30 de microbuze şcolare cu câte 16+1 locuri pe care unităţile administrativ-teritoriale le primesc. Ele sunt achiziţionate în acest moment în baza unui ordin comun Ministerului Dezvoltării şi al Ministerului Educaţiei. În perioada imediat următoare, aceste microbuze vor veni către judeţul Olt, printr-un ordin comun al Ministerului Dezvoltării şi al Ministerului Educaţiei. S-a ţinut cont de solicitările pe care fiecare unitate administrativ-teritorială le-a făcut, în funcţie de numărul de kilometri pe care copiii trebuie să-i parcurgă până la şcoală şi în funcţie de numărul de elevi care trebuie transportaţi”, a declarat prefectul de Olt.
 
Noua achiziţie de microbuze şcolare face parte dintr-un proiect mai amplu demarat de guvern, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Educaţiei, la nivel naţional. Anul trecut în Olt au ajuns alte 19 microbuze, 12 dintre acestea fiind predate primarilor sosiţi la Slatina să le preia chiar de ministrul de atunci al Dezvoltării regionale, Liviu Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here