Canicula a pus la pământ cinci persoane din Slatina. Un bărbat a fost trimis în stare foarte gravă la Bucureşti

Nu mai puţn de 150 de solicitări au fost înregistrate la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt în ultimele 24 de ore, parte dintre pacienţi căzând victime ale caniculei. Dintre acestea, cinci persoane li s-a făcut rău şi au căzut în stradă din cauza căldurii excesive, iar un bărbat de 35 de ani a fost transportat cu elicopterul SMURD, în stare foarte gravă, la un spital din Capitală.

Numărul solicitărilor la Ambulanţă în ultimele 24 de ore a fost în creştere faţă de zilele anterioare, potrivit SJA Olt. „Am fost 150 de solicitări în ultimele 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Olt, Marian Furtună, care la sfârşitul săptămânii trecute anunţase o scădere a numărului intervenţiilor.

Parte din pacienţii care au cerut ajutor s-a confruntat cu efectele căldurii excesive. Cinci dintre aceştia au căzut, pur şi simplu, în stradă, iar un bărbat de 35 de ani, din localitatea Orlea, care a leşinat, a ajuns la spital în stare foarte gravă după ce a stat inconştient mai multă vreme pe caldarâm.

„Un caz deosebit cu care ne-am confruntat este cel al unui tânăr de 35 de ani, din Orlea, care a fost găsit în stare de inconştienţă după ce a stat în căldură mai mult timp. A fost mai întâi transportat la Spitalul Caracal, medicii luând decizia transferului său la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Pentru starea lui s-a agravat, pacientul a fost preluat de elicopterul SMURD şi transferat la un spital din Bucureşti. El a stat prea mult inconştient în căldura excesivă, temperatura corpului urcând până la 41 de grade”, a spus purtătorul de cuvânt al SJA Olt. 

Luni, numărul solicitărilor a scăzut. Cu toate acestea, temperaturile ridicate vor persista, avertizarea meteorologică de Cod Galben prelungindu-se până marţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here