Ce întrebări l-ar putea face pe Emil Albotă să dea din colţ în colţ – aviz organelor abilitate

Deranjat de articolele din presă în care au fost dezvăluite mai multe aspecte negative existente în zona neştiută a biografiei sale şi răbufnind, în consecinţă, într-o publicaţie locală, secretarul de stat Emil Albotă, prim-vicepreşedinte al UNPR Olt şi viitor candidat din partea Uniunii Naţională pentru Progresul României la funcţia de primar al Slatinei, ar trebui, totuşi, întrebat de instituţiile abilitate cum se face că profitul firmei controlate de familia sa, SC Transcom Caraiman SRL, a explodat după ce el a intrat în politică, ocupând funcţii publice.

Bunăoară, Emil Albotă, care a administrat SC Transcom Caraiman SRL până în urmă cu doi ani, când i-a cedat locul în societate soţiei sale pentru a nu încălca regimul incompatibilităţilor, ar trebui întrebat cum se explică faptul că, dacă în 2010, spre exemplu, firma înregistra un profit minuscul, după ce el a devenit persoană publică câştigurile aveau să explodeze, înregistrând creşteri de până la 100 de ori mai mari. Potrivit ANAF, în 2010 SC Transcom Caraiman SRL înregistra un profit net de numai 9.983 de lei, la o cifră de afaceri de 334.345 lei, cu doar şase angajaţi. Societatea a început să urce spre câştiguri substanţiale după ce Albotă a intrat în politică, ocupând funcţii publice sub aripa senatorului Ion Toma, liderul UNPR Olt şi secretar general adjunct al partidului la nivel naţional.

De pildă, în 2013, după ce cu un an înainte Emil Albotă era ales consilier local şi începea să-şi lipească facerile de cele dubioase ale senatorului Toma, firma sa a făcut salturi spectaculoase pe terenul câştigului, ajungând în 2014 să atingă un profit de circa 100 de ori mai mare decât în 2010. Chestionările în legătură cu aceste salturi economice ar fi legitime cu atât mai mult, cu cât anul trecut SC Transcom Caraiman SRL a derulat zeci de contracte cu instituţii publice, majoritatea dintre ele primării, iar câteva în tandem cu firma şefului său politic, SC Scadt SA, lucruri care nu s-au petrecut în trecut, potrivit declaraţiilor de interese ale lui Albotă din 2012 şi 2013. În 2014, însă, după ce fostul administrator al firmei a fost numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei, societatea lăsată pe mâna soţiei a derulat peste 30 de contracte finanţate din bani publici, în valoare totală de peste 10 milioane de lei.

Gazeta Nouă a argumentat în mai multe articole că o parte din banii încasaţi de SC Transcom Caraiman SRL pe mâna senatorului Ion Toma proveneau din fonduri publice îndreptate spre finanţarea unor proiecte pentru care parlamentarul s-a zbătut pe la tot felul de ministere în vederea finanţării. Prin urmare, în 2014 profitul net al societăţii a fost de 857.133 de lei, la o cifră de afaceri de peste 3,2 milioane de lei.

 

Eventualele întrebări pe care organele abilitate le-ar putea formula pe aceste teme ar fi motivate şi de faptul că Albotă intenţionează să candideze, în 2016, la funcţia de primar al Slatinei.

Sursa: Gazeta Nouă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here