Autorităţile sunt în alertă: Sute de viroze şi pneumonii în Olt. Recomandări medicale

Primul raport medical în prag de iarnă arată că, deşi vremea este încă frumoasă, în Olt se înregistrează sute de cazuri de viroză şi pneumonie. Autorităţile medicale fac o serie de recomandări pacienţilor, arătând că vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură şi eficientă masură profilactică.

Potrivit unui raport medical din 6 octombrie, săptămâna trecută s-au înregistrat, în Olt, 509 cazuri de infecţii acute respiratorii, 27 de pacienţi având nevoie de internare în spital. În aceeaşi perioadă nu mai puţin de 218 persoane s-au îmbolnăvit de pneumonie, pentru 67 dintre ele fiind nevoie de spitalizare.

„Culegerea datelor se face cu ritmicitate săptămânală, în fiecare zi de luni, până la orele 13.00, de la toţi furnizorii de servicii medicale de la nivelul judeţului Olt”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu.

Ponderea afecţiunilor o deţine grupele de vârstă cuprinse între 0 – 19 ani.
 
Pentru limitarea extinderii infecţiilor virale, inclusiv gripa, specialiştii DSP Olt recomandă evitarea zonelor aglomerate, evitarea contactului cu persoane bolnave şi a expunerilor în zonele aglomerate, folosirea batistei de unică utilizare, respectarea unui regim sănătos de viaţă (alimentaţie bogată în legume şi fructe) şi adaptarea unei ţinute vestimentare adecvate sezonului.
 
Vaccinarea antigripală rămâne, însă, cea mai sigură şi eficientă măsură profilactică. Grupele populaţionale considerate de risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală în sezonul 2015-2016 sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane; gravidele; medicii, cadrele sanitare medii şi personalul auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţii instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; persoanele, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt; toate persoanele cu vârsta de şi peste 65 de ani.
 

„Până la debutul campaniei de vaccinare, DSP Olt a catagrafiat 105.525 de persoane considerate la risc şi pentru care OMS recomandă vaccinare antigripală”, a mai precizat Gabriela Gogiu. 

Vaccinul gripal utilizat a fost licitat de către Ministerul Sănătăţii şiurmează să fie livrat către direcţiile de sănătate publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here