Omul de afaceri slătinean Marian Florescu nu-şi lasă năravul de a recurge la tot soiul de manevre care să-l ajute să câştige lucrări finanţate din fonduri publce păcălind comisiile de licitaţie. Dacă anul trecut el a utilizat documente extrem de dubioase pentru a câştiga o licitaţie de peste 10 milioane de lei la Balş, încasând în total aproape 15 milioane de lei, de data aceasta el încearcă să prindă un contract de peste trei milioane de lei păcălind membrii comisiei de licitaţie la capitolul angajamentului privind susţinerea financiară. Mai precis, firma de la care el a obţinut un asemenea angajament este una care, dincolo de faptul că î aparţine tot lui, a fost declarată în instanţă ca fiind intrată în incapacitate de plată.
Ţinta lui Marian Florescu este, de această dată, Primăria Crâmpoia, care a scos recent la licitaţie un contract de lucrări privind modernizarea drumului comunal DC 101 A, pentru care autorităţile locale au calculat o valoare estimativă de peste 4,1 milioane de lei. Pentru participarea la licitaţie au depus oferte în termenul legal şapte firme, dintre care nu lipseşte SC Mar Constracut Transport 2008 SRL Slatina, care îi aparţine lui Florescu. Una dintre condiţiile cerute de autoritatea contractantă este ca societăţile comerciale participante să poată dovedi că au potenţial financiar, tehnic şi profesional pentru a duce la bun sfârşit investiţia. De cele mai multe ori, firmele participante la licitaţii publice fac dovada că sunt susţinute financiar fie de o bancă, fie de o altă societate comercială care semnează în acest sens un angajament. Ei bine, potrivit documentelor depuse la dosar, dacă va câştiga execuţia acestui contract, SC Mar Construct Transport 2008 SRL va fi susţinută financiar de SC Business New Era Creativ SRL. Toaze bune şi frumoase, numai că ceea ce membrii comisiei de evaluarea ofertelor nu ştiu că SC Business New Era Creativ SRL îi aparţine tot lui Marian Florescu şi că această firmă se află în insolvenţă. De altfel, SC Business New Era Creativ SRL este fosta SC Marsilva Com SRL care, îngropată în datorii, Florescu i-a schimbat numele astfel încât să-şi păcălească debitorii pentru o vreme, atât cât i-a fost necesar să încaseze aproape 15 milioane de lei dintr-un contracat aflat, atunci, în derulare cu Primăria Balş.
Documentul care atestă că Marian Florescu isi foloseşte o firmă aflată în insolvenţă, Business New Era Creativ SRL, pentru a câştiga necinstit licitaţia organizată de Primăria Crâmpoia
De altfel, nu este pentru prima oară când Marian Florescu încearcă să câştige o licitaţie utilizând mijloace necinstite. Contractul cu Primăria Balş la care făceam referire mai sus a fost câştigat în 2012 de SC Marsilva Com SRL în condiţiile în care patronul acesteia era suspectat că a făcut dovada cu acte false că societatea a mai făcut lucrări similare celor din proiectul respectiv. Este vorba de un contract de lucrări privind execuţia mai multor fântâni arteziene, amenajarea unor spaţii verzi şi şi a unor locuri de joacă pe care Marsilva Com SRL le-ar fi realizat într-o localitate din Italia, Ovada, ca subantreprenor. OLT-ALERT s-a documentat în amănunt pe acest subiect şi a descoperit că lucrările au fost executate nu de Marsilva Com SRL, ci de o firmă din Italia, Giustiniana SRL, în cadrul unui proiect în valoare totală de 1.430.139,96 de euro. Gazeta Nouă a prezentat pe larg cazul în cadrul unui articol publicat în 2013.
„Ca să dovedească faptul că firma sa are experienţă similară în genul de lucrări aflate acum în execuţie în Balş, Florescu a depus la dosar varianta tradusă a contractului nr. 902 încheiat la 10 iulie 2008 cu Giustiniana SRL, procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1876/15.12.2009 şi o caldă recomandare din partea antreprenorului italian. Problema veridicităţii documentelor, în posesia cărora am intrat şi noi, a fost pusă însă sub semnul întrebării de la prima vedere de specialiştii în achiziţii publice cărora ne-am adresat. În primul rând, traducerile după originale seamănă cu formularele prevăzute de legislaţia românească, deşi ele au fost încheiate în Italia sub puterea legilor acestei ţări. În cel de-al doilea rând, Primăria Ovada, beneficiarul lucrărilor, nu ştie nimic de firma lui Florescu din România. Cel puţin aşa reiese din răspunsul oficial pe care autorităţile italiene l-au dat cererii noastre în această chestiune. În cel de-al treilea rând, patronul firmei italiene, Francesco Valerio Pastorino, a ales să păstreze tăcerea la aceeaşi întrebare. Şi, în ultimul rând, cei câţiva muncitori cu state vechi la Marsilva cu care redactorii Gazeta Nouă au stat de vorbă nu îşi amintesc să fi lucrat niciodată în Italia”, se arată în articol.
Marsilva Com SRL a dispărut ca denumire după ce a câştigat licitaţia de la Balş, astfel că încasările aferente lucrărilor s-au făcut pe noul nume al firmei, SC Business New Era Creativ SRL, Marian Florescu reuşind prin acest tertirp să păcălească mai mulţi creditori ai Marsilva Com SRL. Ulterior, SC Business New Era Creativ SRL a intrat în incapacitate de plată, Florescu solicitând Tribunalului Olt să admită deschiderea insolvenţei generale. Instanţa i-a admis cererea în dosarul 2348/104/2013, aflat încă pe rol. Or, dacă firma se află în insolvenţă, cum poate ea susţine financiar execuţia unor lucrări al căror valoare depăşeşte binişor trei milioae de lei? Întrebarea este valabilă atât pentru creditorii care aşteaptă să îşi recupereze creanţele de la Marian Florescu, cât şi pentru membrii comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul licitaţiei organizate de Primăria Crâmpoia. În plus, inclusiv organele de cercetare penală ar putea arunca o privire peste afacerile celui care în urmă cu ani tăia facturi de miliarde de lei vechi pentru lucrări efectuate doar pe hârtie în contul Primăriei Slatina.
Într-o poziţie asemănătoare se află o altă firmă care a depus ofertă, SC Bio Garden Distribution SRL, care a obţinut un angajament privind susţinerea tehnică şi profesională de la SC Romstrade SRL, firmă aparţinând lui Nelu Iordache, supranumit „Regele asfaltului” şi a cărui societate se află în procedura insolvenţei. De altfel, SC Bio Garden Distribution SRL are sediul social în aceeaşi localitate în care o are şi Romstrade, Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu.
Domnlor autori ai acestui articol nu il cunosc pe acest domn dar inainte de a scrie va rog sa va documentati sa cititi HG 34/2006,acea firma a acordat sustinere privind cifra de afaceri care este total diferit de o sustinere acordata de o banca.si tot conform legii o firma in INSOLVENTA are dreptul sa o faca,numai o firma care este in faliment si pentru care sa dat o hotarare de un judecator sindic in acest sens nu o poate face.
Nu mai dezinformati cetatenii!cititi legile inainte de a scrie.
Domnlor autori ai acestui articol nu il cunosc pe acest domn dar inainte de a scrie va rog sa va documentati sa cititi HG 34/2006,acea firma a acordat sustinere privind cifra de afaceri care este total diferit de o sustinere acordata de o banca.si tot conform legii o firma in INSOLVENTA are dreptul sa o faca,numai o firma care este in faliment si pentru care sa dat o hotarare de un judecator sindic in acest sens nu o poate face.
Nu mai dezinformati cetatenii!cititi legile inainte de a scrie.