Omul de afaceri Sorin Păduraru, administratorul firmei de construcţii Condor Păduraru SRL, a cumpărat postul local de televiziune Prima TV Slatina. Totodată, el a achiziţionat 50% din acţiunile unei firme care editează un ziar local.
Tranzacţia a avut loc săptămâna trecută, cel care a înfiinţat Prima TV Slatina, Florin Tican, vânzându-şi afacerea cu câteva miliarde de lei vechi. Noul proprietar a declarat pentru OLT-ALERT că va schimba locaţia şi că vrea să facă din Prima TV Slatina un concurent serios pe piaţa mass-media din Olt. Totodată, Sorin Păduraru a achiziţionat 50% din acţiunile unei firme care editează un ziar local.
„Confirm informaţia privind achiziţionarea postului local Prima TV Slatina, dar infirm că aş intenţiona să mă implic electoral în alegerile din 2016. Eu sunt om de afaceri, nu politician. Ca atare, nu voi candida pentru vreo funcţie anume. Eu nu vreau decât ca postul cumpărat să devină eficient pe piaţa media locală. Atât şi nimic mai mult”, a declarat, pentru OLT-ALERT, Sorin Păduraru.