Autorităţile au activat, joi, „Planul Roșu de Intervenție” la Caracal. Ce s-a întâmplat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Caracal și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al municipiului au desfășurat, joi dimineaţă, un exercițiu de alarmare publică a populației în cazul producerii unui cutremur. Exercițiul s-a desfășurat în cooperare cu celelalte instituții și societăți cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență.

Conform scenariului de desfășurare, în dimineața zilei de 19 noiembrie s-a produs un seism cu magnitudinea șase grade pe scara Richter, municipiul Caracal fiind grav afectat. Au fost prinse sub dărâmături mai multe persoane, s-a prăbușit o scară de bloc și au fost serios avariate rețelele electrice, de gaze, apă și de telefonie din zona Primăriei Caracal. În urma cutremurului au fost rănite 15 persoane și a fost activat „Planul Roșu de Intervenție”. De asemenea, a fost simulat și un incendiu la clădirea Teatrului. 

„Pentru buna desfășurare a exercițiului s-a solicitat sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție Olt, Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, Serviciului de Ambulanță Olt și societăților de telefonie, gaz, energie electrică și apă din Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

Principalele obiective ale exercițiului au fost verificarea modului de organizare a cooperării între forțele participante, pregătirea psihologică a efectivelor participante pentru cunoașterea modului de comportare în cazul producerii unui cutremur, verificarea modului de organizare, desfășurare și coordonare a acțiunilor de limitare și înlăturare a efectelor unui cutremur și testarea viabilității ”Planului Roșu de Intervenție”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.