Viceprimarul Slatinei Cristian Bircea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012 – 2013, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate. Contactat de OLT-ALERT, edilul a anunţat că declarat că se va adresa instanţei de judecată împotriva raportului întocmit de inspectorii de integritate. În aceiaşi situaţie se află şi viceprimarul comunei Coteana, Vasile Costea, care a preluat şi atribuţiile de primar după ce fostul edil-şef al localităţii, Victor Dima.
Deşi, răspunzând unor reacţii ale presei locale, Cristian Bircea a declarat în nenumărate rânduri că, în perioada în care a ocupat simultan funcţia de consilier local şi pe cea de director la Compania de Apă Olt, nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate sunt de altă părere. Potrivit ANI, cele două funcţii ocupate în perioada 2012 – 2013 l-au plasat pe actualul viceprimar al Slatinei în afara cadrului legal.
„Cristian Bircea, viceprimar al municipiului Slatina, judeţul Olt, și fost consilier local în cadrul Consiliului Local Slatina (22iunie 2012 – 07martie 2013), s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 – 07 martie 2013, întrucât a deținut, simultan calitatea de consilier local și funcția de director în cadrul S.C. COMPANIA DE APĂ OLT S.A.(societate comercială de interes local, înființată de către C.L. al Municipiului Slatina), încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”, se arată în comunicatul ANI.
Contactat de OLT-ALERT, Cristian Bircea a declarat că lucrurile nu vor rămâne aşa întrucât, considerându-se nevinovat, se va adresa instanţei de judecată.
„Eu mi-am exprimat punctul de vedere faţă de această situaţie, inclusiv celor de la ANI atunci când mi l-au cerut. Dacă ei consideră că punctul de vedere pe care mi l-am exprimat nu e în conformitate cu ce cred ei, asta e, ne dăm în judecată. Am şi fundamentare la ceea ce susţin eu”, a declarat viceprimarul Slatinei.
În stare de incompatibilitate se află şi viceprimarul comunei Coteana, Vasile Costea, potrivit inspectorilor de integritate, care susţin că edilul, care a preluat atribuţiile de primar după ce fostul prim-gospodar al localităţii, Victor Dima, a decedat, se află în afara prevederilor legale din ianuarie 2013.
„Costea Vasile, viceprimar al comunei Coteana, judeţul Olt, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 ianuarie 2013, întrucât deține simultan funcția de viceprimar și funcția de reprezentant al Consiliului Local al comunei Coteana în cadrul S.C. AQUAVERA COTEANA S.R.L. (persoană juridică având ca asociat unic Consiliul Local Coteana), încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003”, se arată în raportul ANI.
Cei doi edili fac parte dintr-un lot mai mare de funcţionari publici despre care inspectorii de integritate spun că încalcă sau au încălcat legea, Agenția Națională de Integritate constatând starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese în cazul a 30 de foști sau actuali aleși locali, respectiv 11 primari, nouă viceprimari, un fost viceprimar, șapte consilieri locali și doi foști consilieri locali.