Frecvenţa infecţiilor respiratorii acute se menţine constantă în ultima perioadă în judeţul Olt, la aproape 1.900 de cazuri pe săptămână, potrivit statisticilor date publicităţii de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
În perioada 16 – 22 noiembrie, la nivelul judeţului Olt s-au înregistrat 1.393 de cazuri de viroză, 75 de pacienţi având nevoie de îngrijiri medicale în spital. În aceeaşi perioadă, 529 de oameni s-au îmbolnăvit de pneumonie, 120 dintre pacienţii cu această afecţiune fiind internaţi în spitale.
„Frecvenţa îmbolnăvirilor prin ARI (infecţie respiratorie acută – n.r.) se menţine constantă faţă de media ultimelor trei săptămâni”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu.
Pentru prevenirea gripei, cadrele medicale au vaccinat până în prezent peste 20.000 de persoane dintre cele aflate în grupele de risc.
„Din cele 24.370 doze de vaccin gripal repartizate Oltului de Ministerul Sănătăţii, până în prezent au fost folosite 20.279 de doze. În perioada 16 – 22 noiembrie au fost vaccinate 6.001 de persoane. 2.939 de doze au fost utilizate pentru vaccinarea persoanelor aflate în evidenţele medicale cu afecţiuni cronice (grupa de risc 1), 157 de doze au fost folosite pentru personalul medical, 42 – pentru persoanele instituţionalizate, iar cu 2.862 de doze au fost vaccinate persoanele de peste 65 de ani. Din grupa de risc a gravidelor doar o persoană a fost vaccinată”, a mai spus Gabriela Gogiu.