Primăria municipiului Slatina va organiza, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, o campanie de acordare de cadouri destinată tuturor copiilor preșcolari din localitate. La nivelul orașului este vorba despre un număr de aproximativ 2.500 de copii preșcolari.
Micuţii urmează să primească, cu ocazia zilei de Sf. Nicolae, un pachet-surpriză ce va fi înmânat de două dintre cele mai cunoscute mascote Disney.
Îndrăgitele personaje vor merge în fiecare dintre unitățile de învățământ din oraș pe tot parcursul zilei de 4 decembrie pentru a distribui cadourile. Această campanie este realizată cu fonduri de la bugetul local ce însumează aproape 30.000 lei.
„Menționăm că, pe tot parcursul lunii decembrie, municipalitatea pregătește pentru slătineni o serie de alte surprize cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Mugurel Manea.