Inundaţii în Olt: Sute de gospodării, peste 1.200 hectare de teren arabil şi mai multe drumuri judeţene afectate

Ploile căzute în ultima perioadă a produs inundaţii în 10 localităţi din Olt, apa din precipitaţii care a mărit debitele pe râuri şi pâraie afectând peste 300 de gospodării, peste 1200 hectare de etren arabil şi păşuni, mai multe drumuri judeţene, drumuri comunale, podeţe şi peste 100 de fântâni.

Datele transmise de comitetele locale pentru situații de urgență arată în, în judeţul Olt, ploile din ultima perioadă au produs inundații în localitățile Șerbănești, Strejești, Schitu, Valea Mare, Crâmpoia, Corbu, Perieți, Găneasa, Movileni și Seaca.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în cele zece localități au fost afectate 302 gospodării, 1260 de hectare de teren arabil și pășune au fost inundate, 1,7 km drum județean (DJ 703, DJ 653, DJ 546 B), șase km drumuri comunale și străzi, trei podețe afectate și 108 fântâni afectate.

Conform datelor transmise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt, în intervalul 25-26.11.2015, cele mai mari cantități de precipitații au fost înregistrare la posturile pluviometrice din localitățile Drăgănești Olt, 28 de l/mp, Reșca, 26,4 l/mp și Potcoava, 26 l/mp. De asemenea, pe cursurile de apă din județ nu au fost depășite cotele de apărare.   

 Avertizarea hidrologică de cod galben instituită joi a fost prerlungită până vineri, la ora 14.00, fiind vizate toate cursurile de apă din județ. Vineri, însă, Oltul v-a intra sub o altă atenţionare cod galben de ploi abundente, ninsori şi polei, valabilă până sîmbătă, la ora 12.00. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit, vineri, sub conducerea prefectului de Olt, Silviu Neacşu, pentru a lua măsurile ce se cuvin în astfel de situaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here