Una dintre victimele accidentului de miercuri, în care au fost implicaţi şi trei jandarmi, transferată la Bucureşti

Şoferul rănit în accidentul petrecut miercuri pe DJ 546, între Slatina şi Brebeni, în care au fost implicaţi şi trei jandarmi, a fost transferat la un spital din Bucureşti, în stare foarte gravă. 

Tânărul de 22 de ani, C. Militaru, din Ipoteşti, care s-ar face vinovat de producerea accidentului după ce a intrat frontal cu autoturismul într-o autospecială a Jandarmeriei, a fost transferat, miercuri seară, în stare foarte gravă, la Spitalul Universitar din Capitală. „Pacientul a fost transferat cu o ambulanţă la Bucureşti, la Spitalul Universitar. Pacientul era într-o stare gravă, cu politraumatisme şi traumă craniană, astfel că medicii au luat decizia transferului său la o altă unitate medicală“, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, medicul Cătălin Pătru.

 
Evenimentul rutier s-a petrecut, miercuri după-amiază, pe DJ 546. Potrivit primelor informaţii, vinovat de producerea accidentul ar fi fost tânărul de 22 de ani care conducea o Dacia Solenza şi care s-a angajat într-o depăşire neregulamentară, intrând în impact frontal cu o autospecială Duster în care se aflau trei jandarmi ce se întorceau dintr-o misiune. 
 
Toate cele patru persoane implicate în accident au ajuns la spital, însă doar şoferul de pe Dacia Solenza se află în stare gravă. 
 
„A fost un accident în care au fost implicate o autospecială Duster a Jandarmeriei şi o Dacia Solenza. La faţa locului au fost găsite patru victime, dintre care trei jandarmi. Persoana care se afla în Solenza este în stare foarte gravă, ceilalţi fiind în stare stabilă. Cu toţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul major Dan Nedeloiu.
 
Circulaţia pe DJ 546 a fost blocată câteva zeci de minute. Cazul a fost preluat de Poliţie, oamenii legii făcând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.