O bătrână de 77 de ani, din comuna Rotunda, a văzut moartea cu ochii după ce a încercat să stingă de una singură flăcările care i-au cuprins, luni dimineaţa, locuinţa. Casa a fost distrusă în bună parte, iar proprietara a fost transportată la spital în stare gravă.
Focul a izbucnit în jurul orei 05.30, iar bătrâna nu a mai avut răbdare să ajungă la faţa locului pompierii. Ea a încercat să stingă de una singură flăcările, însă fumul extrem de dens i-a pătruns în căile respiratorii şi i-a venit rău.
La fața locului au ajuns pompierii cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Pompierii au găsit în flăcări acoperișul casei, bunurile din două camere de locuit, o baie și o bucătărie, cu degajări mari de fum și pericol de extindere la construcțiile aflate în apropiere.
„Proprietara locuinței, în vârstă de 77 de ani, a încercat să limiteze propagarea incendiului până la sosirea echipajelor de intervenție și s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Bătrâna a fost transportată, conștientă, cu tahicardie, cefalee, amețeli și dispnee la Centrul de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, plutonierul major Alin Băsăşteanu.
Pompierii au reușit lichidarea incendiului după aproximativ două ore de luptă continuă cu flăcările. „Au ars acoperișul locuinței pe circa 100 mp, bunuri și obiecte de mobilier din două camere de locuit, o bucătărie și o baie”, a mai spus reprezentantul ISU Olt.
Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, a fost un scurtcircuit electric provocat de un conductor defect.