Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise a fost adoptată de Camera Deputaților

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în toate spațiile închise a fost adopată  marți de Camera Deputaților.

Proiectul a fost adoptat cu 164 voturi ”pentru”, 20 voturi ”împotrivă” și 26 de abțineri.

Camera deputaților este for decizional în cazul proiectului de lege, astfel că acesta va merge acum către promulgare la președintele Klaus Iohannis. 

Noua lege ar urma să intre în vigoare în termen de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Cu alte cuvinte, ea ar putea fi aplicabilă cel mai devreme pe 1 februarie.

Legea interzice fumatul în toate spațiile publice închise, cu excepția penitenciarelor de maxima siguranță și zonei de tranzit de pe aeroporturile internaționale, unde se vor amenaja spații speciale pentru fumat. 

Totodată, „se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat și private”

De asemenea, proiectul prevede interzicerea fumatului în locurile de joacă pentru copii, inscripționarea pachetelor cu produse din tutun, desfășurarea de campanii de informare și educare a populației, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziționeze, indicarea în produsele finale a conținutului de gudron, nicotină și monoxid de carbon.

Sancţiunile pentru cei care îşi aprind totuşi ţigara în aceste locuri sunt între 100 şi 500 de lei. Sunt prevăzute amenzi de până la 15.000 de lei şi pentru persoanele juridice care încalcă legea.

Legea datează din 2011 și a fost modificată prin mai multe amendamente, cel mai important fiind cel referitor la definirea spațiului public. 

Astfel, spațiul public închis este definit drept orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.