În primele zile ale noului an, poliţiştii din Olt au aplicat peste 110 sancţiuni în valoare de peste 28.000 lei

În primele 72 de ore din noul an, poliţiştii din Olt au constatat 18 infracţiuni, dintre care nouă de natură judiciară, cinci la regimul materiilor explozive şi două la siguranţa pe drumurile publice.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 118 sancţiuni, în valoare de peste 28.000 de lei.

Astfel, poliţiştii au aplicat 24 de sancţiuni contravenţional pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi două la Legea nr. 171/2010 privind Codul Silvic.

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 88 de sancţiuni contravenţionale, 21 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Oamenii legii au retras un certificat de înmatriculare şi au reţinut 10 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, două pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi unul pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.