Managerul Spitalului Slatina, Andrei Iordache, acuză presiuni politice din partea liderilor PSD Olt

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Andrei Iordache, al cărui mandat în fruntea acestei unităţi sanitare expiră la sfârşitul acestei luni, acuză că liderii PSD Olt ar fi făcut presiuni politice asupra sa, condiţionându-i rămânerea la conducerea spitalului cu susţinerea declarată faţă de candidatul PSD la funcţia de primar al Slatinei, Emil Moţ. Refuzul categoric ar fi atras plecarea sa de la conducerea spitalului, afirmă Iordache.
 
Declaraţiile fac parte din ceea ce se vrea un război total pornit la adresa PSD Olt şi au fost făcute miercuri de Andrei Iordache, în cadrul unei conferinţe de presă care s-a vrut şi un bilanţ al celor patru ani de mandate succesive în funcţia de manager al spitalului din Slatina.
 
„În urmă cu patru ani am fost invitat la Consiliul Judeţean de către preşedinte, care mi-a propus să fiu nominalizat şi numit manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Am acceptat. În urmă cu o lună şi jumătate am fost din nou chemat la Consiliul Judeţean, parcă era într-o zi de marţi, iar preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, mi-a spus că dacă joi nu voi urca pe scenă să îl susţin pe candidatul PSD la Primăria Slatina, drumurile noastre se despart. Am refuzat. Nu mi-a venit uşor să iau această decizie”, a afirmat Andrei Iordache.
 
El susţine că îi pare rău că pleacă din funcţia de manager în condiţiile în care la spital se află în derulare, de anul trecut, câteva proiecte care ar trebui finalizate până al sfârşitul acestui an. Este vorba de reabilitarea secţiilor Neonatologie şi Pediatrie, de înfiinţarea unui unităţi de primire urgenţe la Blocul Materno-Infantil şi de reabilitarea blocului central al spitalului. 
 
Întrebat, în contextul acestor declaraţii, dacă va candida la Primăria Slatina, fie din partea vreunui partid politic, fie din poziţia de candidat independent, Andrei Iordache a spus că nu s-a decis dacă va candida sau nu. Numele său a fost introdus într-un sondaj de opinie realizat anul trecut la comanda PSD Olt. În final, desemnat pentru calitatea de candidat la funcţia de primar al Slatinei din partea social-democraţilor a fost deputatul Emil Moţ.
 
La capătul a patru ani de când se află în fruntea spitalului din Slatina, mandatul lui Andrei Iordache expiră în data de 27 ianuarie. Consiliul de Administraţie a declanşat deja procedura organizării concursului pentru ocuparea acestei funcţii, prima probă urmând să aibă loc joi, 14 ianuarie. Singurul candidat înscris la concurs este actualul director financiar-contabil al instituţiei, Elena Vişan, al cărei dosar de înscriere a fost validat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.