Zeci de jandarmi au donat sânge în cadrul unei campanii iniţiate de Patriarhia Română

Douăzeci de angajaţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt s-au înscris voluntar pe lista de donatori şi s-au prezentat în aceste zile la Centrul de Transfuzie Sanguină Slatina pentru a dona sânge.

Acţiunea face parte din campania naţională „Donează sânge! Salvează o viaţă!”, iniţiată de Patriarhia Română în anul 2013 şi ajunsă acum la cea de-a XI-a ediție.

„Această campania naţională, desfăşurată în parteneriat cu Jandarmeria Română, are ca scop informarea și conștientizarea cu privire la nevoia reală de sânge pentru transfuzii din spitalele româneşti, creşterea numărului donatorilor de sânge din România și  îmbunătățirea stocurilor sanguine naţionale. Până în prezent, această acțiune umanitară s-a concretizat în recoltarea a peste opt mii de litri de sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, locotenent-colonelul Emanuel Botan.

O altă acţiune de acest gen a jandarmilor olteni a avut loc în data de 15 aprilie, când au donat sânge pentru un bărbat din municipiul Caracal, internat în Spitalul nr. 2 Craiova şi care avea nevoie urgentă de sânge pentru tratament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here