Stimulente pentru angajatorii care încadrează absolvenţi. Cât primesc şi ce obligaţii au

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt reaminteşte angajatorilor că, dacă încadrează în muncă, pe perioada nederminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, primesc subvenţii lunare acordate de la bugetul statului.

Subvenţiile se acordă angajatorilor timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat, condiţia fiind ca aceştia să fie înscrişi ca persoane în căutarea unui loc de muncă la agentiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

„Astfel, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pentru fiecare absolvent încadrat în muncă angajatorii vor primi următoarele sume: 500 lei pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii, 600 lei pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal şi 750 lei pentru absolvenţii de învăţământ superior”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Olt.

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, absolventi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevăzute mai sus, dar timp de 18 luni.

De stimulentele financiare menţionate beneficiază şi angajatorii care încadrează absolvenţi fără raporturi de muncă sau serviciu la data absolvirii studiilor, precum şi cei care încadrează absolvenţi de studii superioare care nu au promovat examenul de licenţă. „În acest scop, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Fortei de Muncă în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor”, se mai arată în comunicatul citat.

Angajatorii sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenţilor încadraţi în condiţiile de mai sus, cel putin 18 luni. Angajatorii care menţin raporturile de muncă sau de serviciu după termenul de 18 luni primesc, pentru fiecare an de continuare a acestor relaţii, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate pentru aceste persoane şi virate conform legii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here