AVERTIZARE meteo de CANICULĂ: Aproape 40 de grade la umbră în Olt

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabilă în zilele de 12, 13 şi 14 iulie. Oltul nu va scăpa de temperaturile foarte ridicate, întrucât joi, 14 aprilie, canicula va cuprinde şi regiunile sudice, unde termometrul va indica aproape 40 de grade la umbră.

În intervalul menţionat, vremea călduroasă va persista în toată ţara. În primele două zile va fi caniculă în vest şi sud-vest unde vor fi valori maxime de 35…37 de grade.

„Joi, 14 iulie, canicula va cuprinde şi regiunile sudice şi centrale, iar în Lunca Dunării se vor înregistra temperaturi în jurul a 38 de grade. Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi pe areale din ce în ce mai extinse”, se precizează în avertizarea ANM.

Din a doua parte a zilei de joi, 14 iulie, gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare treptată, iar valorile termice vor scădea semnificativ în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde, local, canicula va persista şi în data de 15 iulie, mai spun meteorologii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here