Instanţa pronunţă joi sentinţa în cazul medicului şef al CAS Olt, judecat pentru corupţie

Tribunalul Olt a stabilit ca termen pentru deliberare şi pronunţarea sentinţei data de 21 iulie în dosarul în care medicul şef al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, Ortanţa Ciobanu, este judecată pentru infracţiuni de corupţie.

Termenul a fost stabilit de instanţă vinerea trecută, când părţilor li s-a adus la cunoştinţă şi faptul că pot să depună concluziile scrise.

„Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 21.07.2016, de asemenea, pentru când părţile vor avea posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise”, se arată în soluţia de amânare dispusă de completul de jduecată.

Ortanţa Ciobanu a fost trimisă în judecată în ianuarie 2016 de către procurorii DNA Craiova, fiind acuzată de opt acte materiale la capitolul luare de mită şi de şase acte materiale în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada aprilie – iunie 2012, inculpata Ortanța Ciobanu, în calitate de medic – profesor în cadrul Școlii Postliceale Sanitare Slatina, deținând și funcția de director executiv adjunct în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Olt, a pretins și primit suma totală de 2.300 lei de la opt elevi înscriși la examenul pentru obținerea certificatului de competențe profesionale nivel III avansat -specializarea asistent medical generalist – sesiunea august 2012, desfășurat în cadrul unității de învățământ.

„Concret, inculpata, având și calitatea de îndrumător de proiect, le-a predat persoanelor respective lucrări deja finalizate și a completat necorespunzător fișele de evaluare a proiectelor (părțile I-III). În contextul derulării urmăririi penale în cadrul acestui dosar penal, aflat la momentul respectiv pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt (declinat ulterior la DNA), intenționând să prezinte o justificare licită sumelor de bani necuvenite pretinse și primite de la elevi în schimbul predării de proiecte deja finalizate, inculpata Ciobanu Ortanța a falsificat 6 facturi și chitanțele aferente, în care a atestat, în mod nereal, faptul că ar fi primit sumele de câte 300 lei de la trei eleve pentru acordarea de consultanță în cadrul Cabinetului individual de psihologie «Ciobanu Ortanța»”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

La scrut timp după ce a fost trimisă în judecată, Ortanţa Ciobanu a fost suspendată din funcţia de medic şef al CJAS, potrivit legii, până la pronunţarea sentinţei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here