TRAGEDIE ÎN OLT / Femeie lovită MORTAL de tren la Corbu. Întâmplare sau sinucidere?

O femeie de 46 de ani din comuna olteană Corbu a fost lovită mortal de tren, duminică dimineață, în apropierea pasajului la nivel cu calea ferată din apropierea localității. Sosite la fața locului în urma unui apel la 112, echipele de salvare nu au putut decât să constate decesul.

Accidentul feroviar s-a petrecut în jurul orei 07.00, femeia fiind lovită de trenul interregio care circula pe ruta Craiova – București Nord. Evenimentul a fost anunțat la 112, primii cei care au ajuns la fața locului fiind pompierii de la SMURD Scornicești.

„Este vorba de o femeie de 46 de ani care, la sosirea echipajului SMURD Scornicești, a fost găsită cu leziuni incompatibile cu viața. Ea a fost lovită de trenul Săgeata Albastră IR 1890, care circula pe ruta Craiova – București Nord”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, plutonierul Alin Băsășteanu.

Potrivit autorităților publice locale, vecinii femeii vorbesc că accidentul nu ar fi fost o întâmplare, ci de un gest premeditat al victimei, după ce aceasta ar fi aflat că suferă de o boală necruțătoare. Cei care vor stabili însă împrejurările în care a avut loc tragedia sunt însă polițiștii, care au întocmit dosar penal și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Femeia avea un copil adult cu probleme de sănătate care avea sprijin doar în mama sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here