„Măcel” în Olt: 10.000 de contravenţii aplicate şoferilor şi 760 de permise auto reţinute

Acţiunile derulate de poliţiştii de la Rutieră pe drumurile din Olt în trimestrul III s-au soldat cu aplicarea a aproape 10.000 de contravenţii, cu reţinerea a peste 760 de permise de conducere şi cu retragerea a peste 230 de certificate de înmatriculare.

Poliţiştii de la Rutieră au organizat, în perioada iulie – septembrie, 247 de acţiuni, la care au participat, pe lângă efectivele proprii, poliţişti de la alte formaţiuni şi reprezentanţi ai societăţii civile. Ca urmare a acestor activităţi au fost descoperite 301 infracţiuni, din care 111 la regimul circulaţiei rutiere şi 190 de altă natură, se arată în cel mai recent raport al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Oamenii legii au aplicat 9.869 de contravenţii prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002. „Acestea au vizat, în special, nerespectarea regimului de viteză, nefolosirea centurii de siguranţă, nerespectarea regulilor de prioritate, conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, etc.”, se arată în documentul citat.

Au fost reţinute 768 permise de conducere şi retrase 233 de certificate de înmatriculare, pentru defecţiuni tehnice sau alte nereguli.

În cele trei luni, pe drumurile din judeţ s-au petrecut 61 de accidente grave, soldate cu 10 morţi şi cu 67 răniţi grav, dar şi 143 de accidente uşoare soldate cu 171 de răniţi, restul fiind avarii uşoare.

Printre cauzele generatoare de accidente, cele mai frecvente sunt nerespectarea regimului legal de viteză, conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi nefolosirea centurii de siguranţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here